Lista locurilor de muncă vacante, la nivelul județului Brăila

Programe de formare profesională gratuite pentru şomeri
Persoanele, neînregistrate în evidența A.J.O.F.M. Brăila, care solicită un loc de muncă, se vor prezenta la sediul agenției din bdul. Dorobanților nr. 603 – 605; Agenția Locală Brăila - str. Sergent Tataru, nr.2, Corp B, etaj 3 (în curtea liceului Mihail Sebastian), Punctul de lucru Făurei, sau Punctul de lucru Însurăței, cu următoarele documente:- act de identitate – original și copie;- acte de studii și calificare – original și copie;- carnetul de muncă, dacă este cazul;- adeverința medicală, cu mențiunea "apt pentru muncă" sau "clinic sănătos", cu eventuale restricții medicale.Angajatorii care își au sediul, respectiv domiciliul in judetul Braila au obligația să comunice toate locurile de muncă vacante, în termen de 5 zile lucrătoare de la vacantarea acestora. Nerespectarea acestei prevederi legale constituie contravenție și conduce la aplicarea unor amenzi între 3000 lei și 5000 lei.
Lista locurilor de muncă vacante:
Denumire ocupatie
Conditii de ocupare
Observatii
asfaltator
minim 10 clase sau scoala profesionala, calificare asfaltator
(locul de munca se afla in Movila Miresii)
C.N.A.I.R. SA - D.R.D.P. CONSTANTA
SECTIA DRUMURI NATIONALE BRAILA
Str. Grivita nr. 205tel/fax. 0239.618.768, 0239.618.769Persoana de contact: Roibu MihaelaTermen depunere dosar:
06.09.2019
Selectie dosare:
09.09.2019
Concurs:
10.09.2019
expert in economie generala
studii superioare
SCOALA POPULARA DE ARTE "VESPASIAN LUNGU"
Str. Marasesti nr. 1tel/fax. 0239.612.104Persoana de contact: Carbunaru Silvia LuminitaTermen depunere dosar:
13.09.2019
Concurs:Proba scrisa -
23.09.2019
Proba practica -
26.09.2019
Interviu:
30.09.2019
programator
diploma de absolvire a invatamantului postliceal sau diploma de bacalaureat, 3 ani si 6 luni vechime in activitatea informatica
SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA BRAILA
Sos. Buzaului nr. 2tel/fax. 0239.692.222Persoana de contact: Ene Monica LauraTermen depunere dosar:
11.09.2019 ora 14:00
Concurs:Proba scrisa -
23.09.2019 ora 09:00
Proba interviu -
26.09.2019 ora 09:00
asistent medical
(perioada nedeterminata)
liceu sanitar, scoala postliceala
SERVICIUL PUBLIC DE ASISTENTA MEDICALA SI ADMINISTRARE A CRESELOR BRAILA
Str. I. C. Bratianu, Bl. 2 BIStel/fax. 0239.619.244Termen depunere dosar:Pozitia 1 -
13.09.2019 ora 15:00
Pozitia 2 -
06.09.2019 ora 15:00
Concurs pozitia 1Proba scrisa -
23.09.2019 ora 09:30
Proba interviu -
25.09.2019 ora 09:30
Concurs pozitia 2Proba scrisa -
23.09.2019 ora 09:30
Proba interviu -
25.09.2019 ora 09:30
asistent medical
(perioada determinata)
liceu sanitar, scoala postliceala
inspector de specialitate in administratia publica (inspector clasa I, grad profesional asistent)
studii universitare de licenta absolvite cu diploma de licenta sau echivalenta in domeniul ASISTENTA SOCIALA, vechime minim 1 an in specialitatea studiilor necesare exercitarii functiei publice
PRIMARIA COMUNEI VADENI
Str. Emilia Dumitrescu nr. 378, Loc. Vadenitel. 0239.697.664, fax. 0239.697.616Persoana de contact: Mustata LenutaTermen depunere dosar:
16.09.2019
Concurs:Proba scrisa:
26.09.2019
Interviu: in maximum 5 zile lucratoare de la data sustinerii probei scrise
agent curatenie cladiri si mijloace de transport
studii medii
agent vanzari
studii medii, permis auto categ. B
ajutor bucatar
scoala generala
ambalator manual
barman
scoala generala
bucatar
calificare
bucatar sef
scoala generala
bucatar sef
scoala generala
confectioner cablaje auto
minim 8 clase
confectioner-asamblor articole din textile
scoala generala, vechime in domeniu minim 2 ani, persoane cu domiciliul in municipiul Braila
controlor calitate
scoala profesionala/curs de calificare
economist in economie generala
studii superioare
electrician de intretinere si reparatii
scoala profesionala/curs de calificare
electrician de intretinere si reparatii
10 clase, vechime minima 1 an, atestat
electrician nave
10 clase, vechime minima 1 an, atestat
faiantar
vechime minima 2 ani, persoanele sa fie din Mun. Braila
femeie de serviciu
studii gimnaziale
frezor la masini roti dintate
scoala profesionala/curs de calificare
frezor universal
scoala profesionala, vechime minima 10 ani
gauritor - filetator
scoala profesionala/curs de calificare
gestionar depozit
studii medii
lacatus constructii metalice si navale
studii de specialitate
lacatus mecanic
studii medii
lacatus mecanic de intretinere reparatii
scoala profesionala/curs de calificare
lacatus-montator
scoala profesionala/curs de calificare
lucrator bucatarie (spalator vase mari)
studii gimnaziale
lucrator comercial
studii medii
lucrator gestionar
studii medii, vechime minima 1 an
(locul vacant se afla in loc. Cazasu)
lucrator operativ pentru autocompactoare
persoane cu domiciliul in mun. Braila, Cazasu, Chiscani
lucrator operativ pentru autocompactoare
persoane cu domiciliul in mun. Braila
lucrator pentru salubrizare cai publice
persoane cu domiciliul in mun. Braila
macaragiu macarale plutitoare
10 clase, vechime minima 1 an, atestat, Grupa B
macaragiu portuar
studii medii, autorizatie gr. B, vechime minima 1 an
manipulant marfuri
merceolog
studii medii, carnet conducere categ. B
muncitor necalificat in industria confectiilor
scoala generala, vechime in domeniu minim 2 ani, persoane cu domiciliul in municipiul Braila
muncitor necalificat la ambalarea produselor solide si semisolide
persoanele sa locuiasca in mun. Braila
muncitor necalificat la demolarea cladirilor, captuseli zidarie, placi mozaic, faianta, gresie, parchet
scoala generala
operator dana
studii medii, atestat, vechime minima 1 an
operator portuar
studii medii, atestat, vechime minima 1 an
operator portuar dispecer/planificator
10 clase, vechime minima 1 an, atestat
ospatar
scoala generala
otelar
scoala profesionala/curs de calificare
patiser
calificare
pizzar
vechime minima 1 an
rectificator universal
scoala profesionala/curs de calificare
strungar la masini de alezat si frezat
scoala profesionala/curs de calificare
strungar la masini de prelucrat in coordonate
scoala profesionala/curs de calificare
strungar la strung carusel
scoala profesionala/curs de calificare
strungar universal
minim scoala generala, calificare in domeniu
sudor
scoala gimnaziala, calificare
supraveghetor jocuri (cazino)
studii medii, vechime minima 2 ani, fara cazier
tamplar
studii medii, fara vechime
tamplar universal
calificare
tapiter
studii medii, fara vechime
tehnician masini si utilaje
10 clase, vechime minima 1 an, atestat
turnator formator
scoala profesionala/curs de calificare
ucenic pentru ocupatia de strungar
minim 10 clase
vanzator
scoala generala
vopsitor industrial
scoala profesionala/curs de calificare
zidar restaurator
scoala generala, calificare
zidar rosar-tencuitor
calificare
zidar-restaurator
vechime minima 2 ani, persoanele sa fie din Mun. Braila
zugrav
scoala generala, calificare
zugrav
vechime minima 2 ani, persoanele sa fie din Mun. Braila
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

