MINISTERUL EDUCAŢIEI: 98,6% DINTRE PROFESORII TITULARI RĂMÂN LA ACELEAŞI ŞCOLI, ÎN URMA CREŞTERII NORMEI DIDACTICE

MINISTERUL EDUCAŢIEI: 98,6% DINTRE PROFESORII TITULARI RĂMÂN LA ACELEAŞI ŞCOLI, ÎN URMA CREŞTERII NORMEI DIDACTICE
Ceilalţi aproximativ 1,4% îşi vor constitui normele şi de la alte unităţi şcolare
Mai mult de 98% dintre profesorii titulari vor rămâne în aceleași scoli, în urma creșterii normei didactice cu două ore pe săptămână, a precizat Ministerul Educației și Cercetării.
Ceilalţi aproximativ 1,4% îşi vor constitui normele şi de la alte unităţi şcolare, reiese dintr-un comunicat transmis de minister.
„Creşterea normei didactice cu două ore de predare pe săptămână, stabilită prin Legea fiscal-bugetară nr. 141/2025, a generat redefinirea normelor didactice pentru noul an şcolar (2025 - 2026). Pe baza informaţiilor furnizate de inspectoratele şcolare la finalul perioadei de constituire a normelor la nivelul unităţilor de învăţământ, în cazul profesorilor titulari, aproximativ 98,6% au rămas în aceleaşi unităţi şcolare, iar ceilalţi aproximativ 1,4% îşi vor constitui normele şi de la alte unităţi şcolare”, precizează sursa citată.
Ministerul spune că o creștere a normei permite elevilor „o mai mare interacțiune” cu profesori titulari.
„De asemenea, prin reglementările ministerului pentru implementarea legii fiscal-bugetare (L141/2025) s-a avut în vedere posibilitatea de a evita fragmentarea normelor didactice acolo unde acestea erau deja fragmentate în trei sau mai multe unităţi şcolare”, se arată în comunicat.
Normele pentru suplinitori și numărul de ore disponibile pentru plata cu ora vor fi distribuite săptămâna viitoare.
Citește și:
- 11:52 - Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu lansează un proiect inedit de dialog direct cu publicul
- 11:47 - Israel avertizează: Succesorul lui Khamenei și cei implicați în alegerea sa vor fi ținte
- 10:53 - Meghan Markle și Netflix pun capăt colaborării după mai mulți ani de proiecte comune
- 10:51 - Premii mai mari la Loterie: fondul de câștiguri crește cu 350.000 de lei la tragerile speciale de primăvară
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











