Ministrul Pintea solicită spitalului o mai bună comunicare cu pacienții

IMG_7441
Ministrul sănătății, Sorina Pintea a profitat de prezența la conferința PSD Brăila și a făcut și o scurtă vizită la două dintre corpurile care aparțin de Spitalul Județean.
Deși vizita a fost la rugămintea președintelui Consiliului Județean Brăila, Iulian Chiriac, iar în ultima săptămână prin spital s-a dat cu var, ministrul nu a fost mulțumită de situația găsită în spital.Deși în discursul ei de la conferința PSD a spus că programul de guvernare pe sănătate începe cu afirmația ”Pacientul este în centrul atenției noastre”, realitatea pe care a găsit-o în teren i-a dovedit că lucrurile nu stau tocmai așa la Brăila.La oprirea la corpul B al Spitalului Județean (fostul Spital nr. 3 Sf. Spiridon), Sorina Pintea a fost așteptată de o femeie care a reclamat că un medic din spital nu a dorit să o interneze pe mama sa, care suferise un al doilea AVC, pe motiv că are 86 de ani și nu se mai poate face nimic.Pintea le-a spus celor din conducerea spitalului să aibă mai multă grijă la comunicarea cu pacienții și la informarea acestora asupra drepturilor și obligațiilor pe care le au.Întrebată ce părere are despre lipirea unor afișe pe holurile și saloanele spitalului prin care pacienții să fie informați despre drepturile pe care le au și care sunt pașii pe care trebuie să-i facă pentru a beneficia de toate drepturile, ministrul a spus că este total de acord și aștepta ca președintele Chiriac să le aducă și să le lipească împreună.https://www.youtube.com/watch?v=BVZSP2NX4d8&feature=youtu.be&ab_channel=RealitateaLocala
Citește și:
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
- 07:52 - De ce anvelopele All Season nu sunt bune pe zăpadă
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News






_4f88515c25_a3b9209761.webp)




