Minivacanță pentru învățământul din Brăila în perioada 5-7 octombrie
Elevii și cadrele didactice din Brăila vor avea parte de o minivacanță la începutul lunii octombrie. Vineri, 5 octombrie se sărbătoreşte Ziua Mondială a Educaţiei, iar în judeţul Brăila, conform contractului colectiv de muncă unic încheiat la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeșean, această zi este nelucrătoare pentru toţi salariaţii din învăţământ.Aşadar, elevii şi angajații din sistemul de învățământ din Brăila se numără printre norocoşii care vor beneficia de o minivacanţă de trei zile, în perioada 5-7 octombrie.La finalul lunii octombrie calendarul școlar programează o altă vacanţă, de o săptămână. Această vacanță este valabilă doar pentru cei din învățământul preşcolar şi primar, care vor sta acasă în perioada 27 octombrie-4 noiembrie.Până la vacanța de iarnă, elevii și profesorii vor mai beneficia de o minivacanță în perioada 30 noiembrie - 2 decembrie, când se sărbătorește Sf. Andrei, patronul spiritual al României și Ziua Națională a României.Vacanța de iarnă va fi în decembrie, când toți elevii și cadrele didactice se vor bucura de o vacanţă de sărbători, având trei săptămâni libere, în perioada 22 decembrie 2018-13 ianuarie 2019.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 15:08 - Prima reacție a Kievului după incidentul din Portul Constanța: drona era provenită din Ucraina
- 15:07 - Macron și Ursula von der Leyen, reacție rapidă după explozia dronei de la Constanța: „Solidaritate totală cu România!”
- 15:05 - Eugen Tomac, mesaj după incidentul din Constanța: „Este nevoie de vigilență și comunicare clară”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News













