Oamenii legii se vor adresa elevilor din Brăila în prag de vacanță

OAMENII LEGII VOR ADRESA RECOMANDĂRI ELEVILOR ÎN PRAG DE VACANŢĂ
Ultima săptămână de şcoală reprezintă un bun prilej pentru oamenii legii de a discuta cu elevii despre cum să-și petreacă vacanţa de vară în siguranţă.
În săptămâna 10-14 iunie a.c., în unităţile de învăţământ din municipiul Brăila vor fi prezenţi poliţişti, jandarmi, specialişti antidrog şi antitrafic, precum şi poliţişti anticorupţie, care vor sta de vorbă cu elevii în cadrul unor mini-sesiuni de informare şi instruire.Demersul instructiv preventiv al elevilor să derulează cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila, în baza Planului Comun de Acţiune pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic din învăţământul preuniversitar.Activităţile au scopul de a realiza pregătirea antivictimală şi antiinfracţională a elevilor pentru petrecerea în siguranţă a vacanţei de vară şi vor fi derulate de echipe mixte formate din lucrători ai structurilor reprezentate în cadrul Comisiei de Monitorizare a Activităţii Preventive, constituite în baza Ordinului M.A.I. nr. 119/2017, privind organizarea activităţilor cu caracter preventiv în domeniul ordinii şi siguranţei publice desfăşurate de structurile Ministerului Afacerilor Interne, respectiv Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Brăila, Serviciul Judeţean Anticorupţie Brăila, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Brăila şi Centrul Regional Galaţi al A.N.I.T.P.
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











