Marți, 10 mai a.c., poliţiştii brăileni sprijiniți de jandarmi, au acţionat în municipiu şi pe raza județului pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite.
De asemenea, polițiștii rutieri au acționat, atât pentru conștientizarea de către cetățeni a riscurilor la care se expun prin nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice, cât și pentru reducerea numărului accidentelor rutiere.
Astfel, au fost organizate și desfășurate 11 acțiuni și s-a intervenit la 27 de evenimente, 20 dintre acestea fiind sesizate prin apel SNUAU 112.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 103 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 62.820 de lei.
Totodată, ca măsură complementară, polițiștii rutieri au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 19 permise de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare.
Sursa: Realitatea de Braila