Primarul Devei, Florin Oancea, infectat cu coronavirus

Primarul Devei, Florin Oancea, infectat cu coronavirus
Primarul Devei, Florin Oancea, infectat cu coronavirus
Sunt confirmați pozitiv la testul pentru coronavirus (COVID-19) deputatul PNL, Lucian Heiuș, primarul Devei, Florin Oancea, și administratorul public Adrian David Nicolae.
Toți 3 se află în izolare la domiciliu, au participat la reuniunea BPN a PNL la care a participat și senatorul Chițac, și ieri nu au fost prezenți la reuniunea Biroului Executiv al PNL.
Într-o intervenție telefonică la REALITATEA PLUS, Florin Oancea a declarat că după conferința de presă de ieri, atunci când a fost confirmat pozitiv Vergil Chițac, a luat decizia de a se autoizola la domiciliu.
"Ieri în timpul conferinței de presă, am luat cu toții decizia de autoizolare la domiciliu. Tot ieri au venit doctorii si au recoltat probe pentru analize, mie si membrilor familiei. Astazi am aflat ca testul meu este pozitiv, așteptăm si rezultatele testelor soției mele si celor doi copii. Acum sunt în autoizolare și aștept să fiu transortat la spital, la secția de boli infectioase. Am reușit să anunț cam 10 dintre persoanele cu care am intrat în contact de rezultatul testului pozitiv."
Întrebat cu cine a mai intrat în contact în toată această perioadă Florin Oancea a declarat ca până la ora 11 a fost la serviciu. În momentul în care s-a facut anunțul de către premier, a luat decizia de autoizolare la domiciliu.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










