PRO INFRASTRUCTURA, DESPRE AUTOSTRADA A0: „SPERĂM CĂ GRECII NE VOR CURMA SUFERINȚA ÎN CURÂND”

PRO INFRASTRUCTURA, DESPRE AUTOSTRADA A0: „SPERĂM CĂ GRECII NE VOR CURMA SUFERINȚA ÎN CURÂND”
Autostrada A0 Sud, Lotul 3, care trebuia să fie gata încă din 2022, continuă să înregistreze întârzieri, iar noul termen realist de finalizare ar putea fi aprilie-mai 2025.
Autostrada A0 Sud, Lotul 3, care trebuia să fie gata încă din 2022, continuă să înregistreze întârzieri, iar noul termen realist de finalizare ar putea fi aprilie-mai 2025. Potrivit Asociației Pro Infrastructura, proiectul a fost marcat de numeroase promisiuni nerespectate, însă există speranța că lucrările vor fi încheiate în curând.
„Nu există un alt sector de autostradă cu mai multe promisiuni ratate ca Bragadiru-Bâcu, lotul 3 al A0 Sud. Au trecut doi ani de când ni se spunea că va fi gata în 2023”, a transmis organizația.
Inițial, constructorul grec Aktor a avut ca termen noiembrie 2022, însă autoritățile au acordat extensii succesive, iar în 2024 termenul a fost amânat de trei ori. În prezent, oficial se discută despre finalizarea în aprilie 2025, însă experții estimează că un termen mai realist ar fi sfârșitul lunii mai.
Stadiul fizic al lucrărilor este evaluat la aproximativ 80%, însă constructorul susține că a ajuns la 92%. Punctele critice ale proiectului, precum pasajele de la Țegheș și Clinceni, înaintează într-un ritm mai bun, iar finalizarea ar putea fi posibilă dacă mobilizarea se menține.
Deși proiectul a înregistrat întârzieri de peste doi ani și jumătate, constructorul a primit doar o penalitate financiară de 5 milioane de lei, dintr-un contract de 853 de milioane.
Finalizarea acestui segment este esențială pentru decongestionarea traficului din sudul Capitalei, fiind considerată una dintre cele mai importante autostrăzi ale României.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:21 - Raport KPMG: Europa atinge cel mai ridicat nivel al consumului ilicit de țigări din ultimii 10 ani. În România, contrabanda și contrafacerea ajung la 6,9% și generează pierderi de 324 milioane euro
- 13:21 - Atac cu drone în apropiere de Kiev: patru persoane au murit după bombardarea unei fabrici care produce lapte praf pentru bebeluși
- 13:19 - Prefectul Constanței: Drona care a explodat în port este, cel mai probabil, de proveniență ucraineană. S-a deschis dosar penal
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News













