Proiecte ale autorităților locale brăilene contractate prin ADR Sud-est

adr
Directorul General al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, Luminița Mihailov a vorbit în conferința de presă de final de an despre proiectele pe care autoritățile locale le-au depus în acest an la Agenție și care se află în evaluare sau în curs de derulare.
Mihailov a spus că pentru Axa de sprijinire a tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, pentru eficiența energetică pentru clădiri publice au fost 4 contracte semnate cu o valoare totală de peste 9,87 milioane lei.Proiectul “Eficientizare energetică Grădinița cu program prelungit nr. 48 Luceafărul” are o valoare de circa 3,21 milioane lei, fiind proiectul cu cea mai mare valoare.Clădiri publice care vor fi eficientizate energetic:Grădinița cu program prelungit nr. 48 Luceafărul, Grădinița cu program prelungit nr. 47 Pinocchio,Grădinița cu program prelungit nr. 36 Furnicuța, Grădinița cu program prelungit nr. 60 și Internatul Liceului cu Program Sportiv.
Orașul Ianca a depus un proiect care care ca obiectiv un transport public modern, proiect care este în prezent în etapa de contractare, valoarea eligibilă totală fiind de 22,90 milioane lei.
Pentru sprijinirea dezvoltării urbane durabile UAT Municipiul Brăila a depus 10 proiecte, cu o valoare totală eligibilă de peste 243 milioane lei, din care 9 proiecte sunt în contractare, după cum urmează:-3 proiecte care vizează mobilitatea urbană (Transport electric în Parc Monument – Radu Negru, Bulevardul Independeței și Șoseaua Baldovinești-2 proiecte care vizează regenerarea urbană, un proiect vizează investiții în 4 locații din centrul istoric al Municipiului și un proiect vizează investiții în două locații în Cartierul Hipodrom;-1 proiect care vizează regenerarea economică și socială – locuri de joacă pentru copii, facilități de agrement și modernizare străzi în zona cartierului Lacu Dulce;-2 proiecte care vizează investiții în infrastructura preșcolară (creșe și grădinițe) – Gradinița nr. 18 și Creșa în Cartierul Buzăului;-1 proiect care vizează investiții în infrastructura învățământului obligatoriu la Colegiul Tehnic Costin NenițescuValoarea proiectelor depuse depășește alocarea UAT Municipiului Brăila. Un proiect depus în cadrul Axei 4.1, cel referitor la transportul electric pe Calea Galați, se afla în lista de rezervă, situându-se peste valoarea alocată municipiului Brăila.Pe Axa Prioritara 6, Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională, pentru stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale, a fost depus Proiectul
“
Modernizarea infrastructurii de transport județean pe traseul Gulianca – Ianca – Viziru, asigurând conectivitatea directă cu coridorul TEN-T Brăila – Buzău” care are o valoare de peste 93,49 milioane lei.Proiectul “Asigurarea accesibilității directe pe traseul Silistraru – Unirea – Gropeni către coridorul TEN-T – Buzău și linia Dunării” are o valoarea de peste 42,66 milioane lei și este finanțat în cadrul Strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Dunării (SUERD).Drumurile județene care vor fi reabilitate sunt: DJ 202 – 27 km, DJ 221 – 10,92 km, DJ 211 – 8,73 km, DJ 211A – 14,45 km, DJ 255 A – 17,6 km.https://www.youtube.com/watch?v=yvNMSESZIXM&feature=youtu.be&ab_channel=RealitateaLocala
Citește și:
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News




_4f88515c25_a3b9209761.webp)






