”Propagandă negativă” – Chiriac este îngrijorat că medicii nu vor mai dori să vină în Brăila

cj
Președintele Consiliului Județean, Iulian Chiriac, consideră că unele din nemulțumirile pacienților sunt rău intenționate și fac parte dintr-o propagandă negativă, care nu aduce niciun beneficiu spitalului.Chiriac consideră că eforturile lui de a aduce medici noi, în spital, vor fi în zadar, pentru că medicii vor afla, probabil din presă, ce fel de echipă este în spitalul din Brăila.“Avem în plan anul acesta angajarea cât mai multor medici de specialitate, acolo unde lipsesc. Deficitul încă este foarte mare și medicii sunt găsiți foarte greu. Dacă vom continua cu această propagandă negativă asupra Spitalului Județean - să știți că medicii se orientează și asupra echipei.Eu nu spun că lucrurile merg bine și că toată treaba pică în spatele managerului, dar acolo trebuie să fie o echipă, ceea ce nu s-a întamplat de foarte mult timp. Unii dintre dumneavoastră știți foarte bine care era realitatea înainte. Erau găști, gășculițe. Eu încerc să formăm o echipă managerială”, a declarat Iulian Chiriac.Președintele Consiliului Județean a mai declarat că sunt foarte multe lucruri pe care le-a făcut în spital, dar care nu se văd.
Citește și:
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











