Răzvan Lucescu, gest deosebit în memoria tatălui său. A servit mâncare nevoiașilor la pomana de 40 de zile FOTO

Răzvan Lucescu / foto: Facebook Preot Danu Florin
Răzvan Lucescu a venit în România pentru a se ocupa de pomana de 40 de zile pentru Mircea Lucescu, care a murit pe 7 aprilie, la vârsta de 80 de ani.
Parastasul a avut loc la un centru social pentru copii și bătrâni din Teleorman.
Răzvan Lucescu și familia lui au pregătit 100 de meniuri pentru oamenii nevoiași de la centru din Teleorman. Fiul fostului selecționer a venit personal să îi servească pe copii.
Cel care a făcut totul public a fost preotul Florin Danu, care a postat și mai multe fotografii de la cantina socială a Centrului „Sfântul Ierarh Nectarie” din satul Lada, județul Teleorman.
„Astăzi, la cantina socială a Centrului Sfântul Ierarh Nectarie, familia Lucescu a făcut pomenirea pentru domnul Mircea Lucescu și a oferit peste 100 de porții de mâncare copiilor și bătrânilor din comunitatea noastră.
Un gest care ne-a impresionat profund a fost faptul că domnul Răzvan Lucescu nu doar că a fost prezent, ci a servit personal copiii și beneficiarii centrului nostru, stând aproape de oameni cu multă discreție și căldură sufletească.
Într-o lume în care mulți aleg să ajute de la distanță, există și oameni care vin, privesc în ochi un copil, schimbă o vorbă cu un bătrân și oferă nu doar o masă caldă, ci și respect, atenție și omenie.
Le mulțumim pentru dragoste, pentru smerenia și pentru exemplul frumos oferit astăzi tuturor. Dumnezeu să primească pomenirea și să binecuvânteze această familie!”, a scris preotul Florin Danu, pe pagina de Facebook.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 10:24 - Statul le-a cerut banii pe alocație înapoi, după ce le-a murit copilul!
- 10:18 - 82 de persoane au murit după o explozie într-o mină de cărbune din China
- 07:54 - Bătaie în Centrul Vechi din București între români și ucraineni, după concertul lui Max Korzh. Patru reținuți
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News














