Seminar cu tema ”Romii de ieri, romii de astăzi”, la Muzeul Carol I
Muzeul Brăilei „Carol I” organizează miercuri, 3 octombrie 2018, ora 14.30, în parteneriat cu Asociația Partida Romilor „Pro-Europa” - Sucursala Brăila, seminarul cu tema „Romii de ieri, romii de astăzi”, în sala „Regele Ferdinand și Regina Maria” (Piața Traian, nr. 3).Prezintă: prof. univ. dr. Ionel Cândea, managerul Muzeului Brăilei „Carol I”.Coordonator al activității: Gina Anton, președinte al Asociației Partida Romilor „Pro-Europa” - Sucursala Brăila.Prima atestare documentară a romilor datează din anul 1385, când domnul Țării Românești Dan I dăruiește mănăstirii Tismana, printre altele, posesiunile care aparținuseră anterior mănăstirii Vodița. Între aceste bunuri mobile și imobile (donația lui Vladislav I către mănăstirea Vodița, ctitoria sa cândva între anii 1370-1371), se aflau și 40 de sălașe de țigani (ațigani, în document). În donația lui Vladislav I se menționează posesiunile donației ulterioare a lui Dan I, mai puțin cele „40 sălașe de țigani”, acestea fiind donate mănăstirii printr-un act ulterior.
Curând după sosirea lor în România, romii au devenit robi ai boierilor care deja locuiau acolo
Contribuția romilor la Marea Unire și la dezvoltarea României este un subiect care poate genera discuții interesante și poate scoate în evidență elemente importante ale participării lor la viața socio-economică a țării. Amprenta romilor în sectoare precum agricultura, muzica, arta culinară, campaniile militare, teatrul sau circul a căpătat, în timp, pentru această etnie, valoare de tradiție și a fost transmisă cu sfințenie generațiilor următoare.Scopul Asociației Partida Romilor „Pro-Europa” este promovarea și dezvoltarea identității minorității rome, promovarea și dezvoltarea culturii, istoriei și tradițiilor și a limbii romani. Peste 50 de tineri romi brăileni își vor cunoaște istoria și vor conștientiza importanța prezenței lor etnice în spațiul românesc.Evenimentul este organizat cu ocazia Zilei Atestării Romilor în spațiul Geo-politic Românesc, în contextul Centenarului României Mari.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










