Târgul de iarnă, în ton cu Centenarul! Brăila va fi în sărbătoare!
Primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir a dat detalii în cadrul conferinței de presă asupra manifestărilor care vor deschide Târgul de iarnă din acest an.”Târgul de iarnă va funcționa în fața primăriei, în perioada 1-9 decembrie. Invităm toți brăilenii, pe 1 decembrie, începând cu ora 9.30 pentru a participa la manifestările dedicate Centenarului Marii Uniri și zilei de 1 Decembrie. După ceremonialul festiv va urma un concert al maestrului Grigore Leșe, care din punctul nostru de vedere reprezintă la ora actuală un artist care promovează valorile tradiționale ale muzicii românești(...) Iar seara vom aprinde, în cadru festiv, iluminatul în tot municipiul Brăila, în cadrul manifestărilor dedicate Târgului de Crăciun”, a spus Marian Dragomir.Din cauza faptului că fiecare administrație locală își va ține colindătorii acasă de sărbători, edilul a invitat din timp câteva trupe care să întrețină atmosfera în Brăila, cu ocazia paradei colindătorilor.”Și în acest an vom avea cred că peste 1000 de colindători, atât din județul Brăila, cât și de la nivel național. Vom debuta cu cei de pe plan local în data de 1 decembrie, urmând ca în perioda 7-8-9 decembrie să avem peste 600 de colindători veniți de la nivel național, iar parada colindătorilor va începe în data de 7 decembrie”, a declarat edilul.În ceea ce privește iluminatul de sărbători, municipalitatea a ales în acest an tema Centenarului Marii Uniri. Astfel, beculețele vor reprezenta elemente tradiționale românești.”Tema iluminatului din acest an este tricolorul, ca urmare a faptului că trebuie să sărbătorim Centenarul la un nivel cât mai înalt”, a declarat primarul municipiului Brăila.
Citește și:
- 09:16 - Ora 10:00 - Protest pașnic în fața CNA, după suspendarea licenței Realitatea Plus. Forțele de ordine sunt deja mobilizate în jurul instituției
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











