Taximetrist depistat de Poliția Locală în ”serviciu” deși avea permisul suspendat

Taximetrist depistat de Poliția Locală în ”serviciu” deși avea permisul suspendat
Anul trecut, același
În ziua de 08.04.2021, în jurul orei 10.30, un echipaj din cadrul Biroului Circulație pe Drumurile Publice al Poliției Locale Brăila a depistat un bărbat în vârstă de 48, din Brăila, conducând un autoturism inscripționat ”Taxi” în timp ce avea dreptul de a conduce pe drumurile publice suspendat.
Taximetristul a fost depistat în stația taxi situată pe str. 1 Decembrie la intersecția cu B-dul Independenței, în timp ce muta autoturismul dintr-un loc în altul, în stație. Bărbatul a fost predat unui echipaj din cadrul IPJ Brăila, în vederea continuării cercetărilor.
Poliția Locală Brăila precizează că, aceeași persoană a mai fost sancționată contravențional de către polițiștii locali din cadrul Biroului Circulație pe Drumurile Publice al Poliției Locale Brăila pe data de 25.03.2021 cu suma de 300 lei, deoarece a fost surprinsă staționând pe trotuar.
De asemenea, în decursul anului 2020, taximetristul a mai fost sancționat contravențional de 8 ori, cu suma totală de 2,320 lei și 16 puncte de penalizare, pentru diverse încălcări ale OUG nr. 195/2002 R privind circulația pe drumurile publice.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News














