Tentativă de jaf la o bancă din centrul Brăilei
Tentativă de jaf la o bancă din centrul Brăilei
Jaf eșuat la o bancă din Brăila
În această dimineață, în jurul orei 9.17, un tânăr a intrat în sediul Băncii Transilvania de pe Calea Călărașilor, în apropiere de Restaurantul Continental și ar fi amenințat angajații.
Tânărul, nemulțumit de faptul că nu poate retrage bani din contul său, cu toate că avea actul de identitate expirat. Angajaţii băncii i-au explicat motivul pentru care acest lucru nu este posibil, iar clientul a devenit violent verbal şi fizic și a distrus mai multe bunuri din incinta unității, apoi a fugit.
”Unul dintre angajaţii din front office a fost rănit şi este la spital, având nevoie de îngrijiri medicale. Clientul a provocat, de asemenea, daune materiale în cadrul sediului băncii.
Echipa băncii a procedat conform pregătirii pentru astfel de situaţii. Banca Transilvania acordă suport autorităţilor care se ocupă de investigaţii şi a întaintat plângere penală.
Agenţia Concordia a Băncii Transilvania, unde a avut loc incidentul, se redeschide miercuri, 19 februarie. Clienţii băncii au în Brăila alte 3 de sedii la dispoziţie, soluţii de online banking şi de self-banking”, precizeză reprezentanții băncii.
Toată scena nu ar fi durat mai mult de un minut. Unul dintre angajații băncii a reușit să dea alarma, iar la fața locului au sosit jandarmii, polițiștii și agenții de securitate care asigură securitatea la banca respectivă.La scurt timp după tentativa de jaf, tânărul a fost prins de jandarmi, în apropierea băncii. Tânărul în vârstă de 21 de ani, din municipiul Brăila, se pare că ar mai avea o tentativă de jaf, tot la o unitate bancară.Jandarmii l-au predat poliției.Tânărul se află în custodia poliției și se continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului.În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 15:08 - Prima reacție a Kievului după incidentul din Portul Constanța: drona era provenită din Ucraina
- 15:07 - Macron și Ursula von der Leyen, reacție rapidă după explozia dronei de la Constanța: „Solidaritate totală cu România!”
- 15:05 - Eugen Tomac, mesaj după incidentul din Constanța: „Este nevoie de vigilență și comunicare clară”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News













