Un serviciu privat de ambulanță ar fi benefic și pentru SAJ Brăila

Un serviciu privat de ambulanță ar fi benefic și pentru SAJ Brăila
Managerul SAJ Brăila admite că un serviciu privat de ambulanță ar fi necesar
Medicul Cristiana Voineag a atras atenția la sfârșitul anului trecut că în Brăila nu mai există nici un serviciu privat de ambulanță și a întâlnit multe cazuri în care, în special bolnavii cu dizabilități sunt nevoiți să apeleze 112 pentru a primi o ambulanță care să-i transporte pentru diferite analize și investigații.
Managerul SAJ Brăila, Viorica Iuga, a declarat că un astfel de serviciu ar fi necesar, mai ales că ar beneficia de ajutor în relația cu CNAS, descongestionând astfel activitatea SAJ pentru a avea reacții mai rapide la urgențe.”
Orice ajutor ar fi bine-venit. A fost un serviciu privat la un moment dat dar, din motive care nu fac obiectul discuției noastre, nu mai există. Ajutorul ar fi foarte bun. Aceste servicii au contracte cu Casa, ca și alte spitale sau unități, care s-au înființat și la noi în oraș și preiau din bolnavii respectivi. Ar fi foarte bine ca serviciile de îngrijire la domiciliu să se ocupe inclusiv de transportul pacienților la diferite controale. Sunt foarte multe astfel de solicitări și le onorăm, pentru că nu există altă soluție
”, a declarat Viorica Iuga, managerul SAJ Brăila.https://www.youtube.com/watch?v=vJWAG7G7BZY&ab_channel=RealitateaLocala
Citește și:
- 21:24 - Mircea Lucescu, condus pe ultimul drum vineri: unde va fi înmormântat și la ce oră au loc onorurile militare
- 20:29 - Iarna lovește din nou înainte de Paște: zăpadă de doi metri la munte și ger în toată țara
- 19:27 - Mesaj de la Washington: Trump cere statelor NATO să acționeze rapid în criza din Golf
- 18:41 - Istvan Kovacs merge la Campionatul Mondial din 2026! Trei arbitri români, confirmați oficial pentru turneul final din America
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











