Veste bună pentru pensionari! CLM va vota majorarea plafonului pentru acordarea gratuității la mijloacele de transport în comun!

pensionari
Dacă până în prezent plafonul, până la care pensionarii beneficiau de transport în comun gratiut, era de 1300 de lei, administrația locală propune ridicarea acestuia la suma de 1500 de lei.
Administrația locală s-a gândit să modifice această facilitate astfel încât pensionarii, cu venituri reduse din municipiul Brăila, să poata beneficia de gratuitate și după data de 1 septembrie 2019, atunci când pensiile vor fi majorate. Mai mult, în expunerea de motive a acestui proiect este stipulat faptul că măsura nu va afecta bugetul local al Primăriei municipiului Brăila, pe anul 2019.La data de 31 iulie 2019, în Brăila, peste 20.800 de pensionari beneficiau de transport în comun – GRATUIT! Dacă gratuitatea s-ar păstra în condițiile actuale, la un plafon de 1300 de lei, peste 2500 de pensionari nu s-ar mai încadra pentru a befeficia de această facilitate.Proiectul de hotărâre va fi votat joi dimineață, în cadrul ședinței de Consiliu Local Municipal.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News














