Video: Acțiune de amploare, în sistem integrat, pe toate arterele rutiere de pe raza județului Brăila

Video: Acțiune de amploare, în sistem integrat, pe toate arterele rutiere de pe raza județului Brăila
9 permise reținute pentru depășirea cu peste 50 km/h a limitei legale de viteză
La data de 2 martie a.c., în intervalul orar 11.00-15.00, polițiștii rutieri din cadrul Serviciul Rutier și Biroului Rutier Brăila, polițiștii de la formațiunile de profil din teritoriu și cei de la ordine publică cu atribuții pe linie rutieră sub coordonarea Direcției Rutiere și cu sprijinul politiștilor rutieri din cadrul Serviciilor Rutiere Buzău, Galați, Vrancea, Constanța, Tulcea și Ialomița, au executat o acțiune, în sistem integrat, pe toate arterele rutiere de pe raza județului, pentru prevenirea accidentelor de circulație și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice.
Acțiunile polițiștilor au urmărit combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, respectiv indisciplina pietonală, viteza neadaptată la condițiile de drum și cea neregulamentară și neacordarea de prioritate pietonilor.
În cadrul activităților, au fost folosite aparate de măsurare a vitezei, aparate etilotest si DrugTest.
Astfel, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 571 de sancțiuni contravenționale în valoare de 160.375 de lei si au constatat o infracțiune flagrantă contra siguranței circulației pe drumurile publice.
Ca măsura complementară, au fost reținute 21 de permise de conducere și retrase 14 de certificate de înmatriculare.
Din totalul permiselor de conducere reținute, 9 au fost pentru depășirea cu peste 50 km/h a limitei legale de viteză, 3 pentru neacordarea priorității de trecere a pietonilor și 9 pentru alte abateri.
Acțiunea a avut ca principal scop reducerea riscului rutier și prevenirea producerii accidentelor de circulație.
La data 2 martie a.c., în jurul orei 11:15, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Făurei au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din comuna Ulmu, ce conducea un autoturism pe DJ 203N, pe raza localității Jugureanu. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice. Pe numele său a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News




_4f88515c25_a3b9209761.webp)






