Zi de sărbătoare în trei comune brăilene

Zi de sărbătoare în trei comune brăilene
Jandarmii vor fi în misiune la aceste evenimente
Joi, 8 septembrie a.c., trei comune din județul Brăila se află la ceas aniversar, astfel că jandarmii vor fi prezenți la manifestările artistice, pentru siguranța cetățenilor.
În cursul zilei de astăzi, echipajele de jandarmerie vor fi prezente în localitățile Cuza Vodă, din comuna Salcia Tudor, Jirlău și Unirea, în proximitatea locurilor de desfășurare a spectacolelor ce au loc cu prilejul Zilelor comunelor. În aceste misiuni de asigurare a ordinii publice, jandarmii vor avea alături efective din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila și Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dunărea” al Județului Brăila.
Siguranța celor care vor participa la eveniment este prioritatea jandarmilor brăileni, iar acest lucru îl vor materializa prin prevenirea și combaterea faptelor antisociale care s-ar putea produce în proximitatea locurilor de desfășurare a manifestărilor artistice.
”Venim cu câteva recomandări pentru cetățenii dornici să petreacă: acordați o atenție sporită copiilor, deoarece se pot pierde ușor în aglomerație și evitați să intrați în conflicte indiferent de natura lor. La nevoie, puteți conta pe ajutorul colegilor noștri ori apelați numărul unic de urgență 112. Jandarmeria Brăila urează „La mulți ani!” tuturor locuitorilor comunelor Cuza Vodă, Jirlău și Unirea!” este mesajul transmis de jandarmii brăileni locuitorilor acestor comune.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News














