Ziua justiției - în prima duminică din luna iulie

Ziua justiției - în prima duminică din luna iulie
La Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, din 14 posturi de procurori zece sunt libere
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie atrage atenţia, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, asupra deficitului de procurori, despre care afirmă că "atinge cote critice în ansamblul parchetelor şi se menţine cronic în unele circumscripţii". Gabriela Scutea dă exemplul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, unde din 14 posturi de procurori zece sunt libere.
Începând cu anul 1994, în prima duminică a lunii iulie - anul acesta în data de 3 iulie - sărbatorim Ziua Justiţiei, simbol al unităţii profesioniştilor dreptului, având ca fundament încrederea societăţii în actul de justiţie şi totodată un bun prilej de reflecţie asupra justiţiei ca serviciu public în slujba cetăţeanului. Ziua Justitiei marcheaza rolul şi importanţa puterii judecătoreşti, al partenerilor justiţiei şi al tuturor oamenilor legii, în lupta de consolidare a statului de drept.
Criza profundă a societăţii româneşti este prezentă şi în justiţie care la randul ei trece prin propria criză. Sistemul judiciar s-a confruntat cu multe provocări, atacuri sau modificări legislative de natură să aducă atingere funcţionării normale a justiţiei.
”Lăsată fără resurse, blamată sau atacată, justiţia a continuat să funcţioneze căci daca justiţie nu e, nimic nu e iar modul de înfaptuire a acesteia influenţează dezvoltarea personalităţii umane, realizarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Fără o justiție independentă, puternică, fermă și eficientă toate eforturile societății noastre pentru modernizare și reformă pot fi compromise.
Transmitem justiţiabililor aprecierea noastra pentru înţelegerea de care dau dovada în ceea ce priveste unele aspectele mai putin reuşite ale modului în care funcţionează sistemul judiciar şi îi asigurăm că depunem eforturi susţinute pentru a le oferi un serviciu public calitativ.
Simbolistica acestei zile ne oferă ocazia de a ne reaminti că este datoria noastră, a celor care slujesc prin profesie şi vocaţie adevărul şi dreptatea, prin unitate profesională şi morală, să identificăm toate pârghiile necesare pentru menţinerea actului de justiţie la cele mai înalte standarde, cu scopul clar de a redobândi încrederea şi aprecierea cetăţenilor” transmit magistrații de la Tribunalul Brăila.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News



_4f88515c25_a3b9209761.webp)







