Social· 4 min citire

Au fost găsite bucăți de dronă. Prefect Buzău: „Nu scrie nimic pe ele. Nu putem spune de unde provine”

Bucăți de dronă descoperite la Buzău

Bucăți de dronă descoperite la Buzău

Realitatea de Braila
Scris de Realitatea de Braila Publicat: 24 iul. 2026, 20:27

Noi fragmente care par să provină din drona doborâtă deasupra județului Buzău au fost descoperite în zona în care s-au desfășurat căutările. Prefectul județului, Leonard Dimian, a declarat că bucățile recuperate sunt de mici dimensiuni și că, în acest moment, nu există elemente care să indice proveniența aparatului de zbor.

Prefectul Buzăului a precizat că echipele de căutare au identificat alte componente care par să provină din dronă, însă dimensiunile acestora sunt reduse.

„Față de elementele prezentate dimineață, ca noutate acum s-au găsit încă niște părți ce par a fi dintr-o dronă. Sunt bucăți de mici dimensiuni, bănuiesc că atâta a mai rămas din ea, că la impactul dintre un proiectil și încărcătura pe care se presupune că ar fi avut-o, nu văd ce ar fi putut să rămână mai mult decât atât.

Nu sunt elemente, nu sunt înscrisuri, nu sunt alte elemente după care să poți să tragi o concluzie că ar fi rusească, că ar fi ucraineană, că ar fi venit țintit la noi sau că ar fi venit cu alte scopuri.

Nu știm încă, este o anchetă în curs, procurorul de caz se va ocupa și probabil ne va prezenta concluziile. Deocamdată asta e tot ce putem spune”.

Cercetările ar putea fi extinse și în județul Brăila

Întrebat ce suprafață a fost verificată până în prezent, Leonard Dimian a spus că echipele au cercetat peste 10.000 de metri și că operațiunea ar putea continua și în județul Brăila.

„Cred că mai bine de 10.000 de metri. Din câte am înțeles, cred că se vor extinde un pic cercetările și pe raza județului Brăila, exact pe traseul pe care această dronă a sosit și a fost doborâtă deasupra județului nostru.”

Fragmentele vor fi analizate de anchetatori

Prefectul a explicat că toate componentele descoperite au fost ridicate pentru expertizare.

„Acele fragmente sunt indicate de polițiști criminaliști și procurorul de caz le va investiga și va întocmi un propriu raport.”

Leonard Dimian a precizat că de la locul unde au fost efectuate cercetările a mai fost ridicat și tubul proiectilului cu care drona a fost doborâtă.

„De aici a fost identificat doar tubul proiectilului cu care a fost doborâtă drona, pe care l-am găsit în primă instanță.

Cred că vor continua și mâine sau poate chiar și poi mâine, pentru că se vor extinde cred că și pe raza județului Brăila, din câte am înțeles, din ce informații am.”

Căutările au fost oprite din cauza vremii

Operațiunea a fost suspendată temporar din cauza ploii, însă autoritățile iau în calcul continuarea verificărilor pe traseul urmat de dronă.

„S-au suspendat pentru că a început ploaia și cred că pe raza județului Buzău s-a cam terminat, mai mult cred că nu vom putea găsi decât ce am găsit până acum. Dânșii cred că vor să-și extinde cercetările și pe traseul pe care l-a avut drona în momentul în care a ajuns să fie doborâtă deasupra județului nostru.”

Aproximativ 15 fragmente au fost recuperate

Întrebat câte bucăți au fost găsite și dacă acestea pot oferi indicii despre originea dronei, prefectul a explicat că fragmentele sunt foarte mici și nu au inscripții.

„Cred că vreo 10-15 bucăți de mici dimensiuni, cel mai mare dimensiune poate fi ceva ca din tablă, un material ce pare a fi tablă, dar nu cred că e tablă. S-ar putea să fie un material compozit, ceva de genul. Dar v-am spus, ce par a fi din dronă.”

Erau împrăștiate pe o suprafață mare, da. Pentru că la impact, v-am spus și repet, cred că a avut loc o disipare, cred, din aer. N-au mai ajuns, n-a ajuns întreagă la pământ.”

Nu scrie nimic pe ele. Pe niciuna dintre ele. Eu le-am văzut, nu scrie nimic.”

Până la 100 de oameni au participat la operațiune

Prefectul a declarat că la căutări au participat efective din mai multe instituții.

„Din cunoștințele mele, cred că până acum au participat în jur de, cred că 80-100 de oameni. Inclusiv cu forțele armate. Au fost echipe mici, de MAPN, MAI, că acolo intră și ISU și Jandarmeria.”

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News

Mai multe știri din Social