Brăila a fost gazda etapei zonei Țara Românească a campionatului național de karate fudokan

k5
În perioada 15 – 17.03.2019, în sala de sport a Școlii gimnaziale ”Mihai Eminescu” din Brăila s-a desfășurat Campionatul Național de Karate Tradițional pentru Cadeți, Juniori, Tineret și Seniori – zona Țara Românească (fudokan 2019).
La competiția organizată de Federația Română de Karate Tradițional, Clubul Sportiv SESSU BAMA YAMA Brăila, cu sprijinul conducerii Inspectoratului Școlar Județean Brăila și a Școlii Gimnaziale “Mihai Eminescu” Brăila, au participat 80 de sportivi din zona de sud și sud-est a României.Brăila a fost reprezentată de patru karateka antrenați de sensei Cornel Mușat, care au reușit cu brio calificarea la faza următoare, Finala Campionatului Național de Karate Tradițional, care se va desfășura la Iași în luna aprilie. Alin Mușat la tineret, Maria Zainea, Rareș Mușat și Radu-Ioan Stoian la cadeți, au speranțe ca la faza națională să urce pe podium și să reprezinte România la campionatul European și cel mondial din acest an.La invitația președintelui Federației Române de Karate Tradițional, sensei Nicolae Marandici, a fost prezent în sală deputatul de Brăila, domnul Mihai Tudose, un cunoscut iubitor al sportului. Acesta a felicitat federația, organizatorii și sportivii pentru activitatea desfășurată și i-a îndemnat să mențină vie flacăra karate-ului tradițional.https://www.youtube.com/watch?v=gpGyi2Nh0Tw&feature=youtu.be[gallery size="full" td_select_gallery_slide="slide" ids="68098,68100,68101,68102"]
Citește și:
- 11:34 - Ionuț Radu, desemnat cel mai bun jucător al sezonului la Celta Vigo
- 16:48 - Performanță spectaculoasă pentru un român în Formula 4!
- 19:33 - Cristian Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A după ce a câștigat eventul cu Inter Milano
- 14:31 - Final de eră la Manchester City. Pep Guardiola pleacă după 10 ani și 20 de trofee cucerite
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News














