Sport· 2 min citire

”Cupa primăverii” a fost câștigată de echipa Armatei

11 apr. 2019, 18:51
Actualizat: 11 apr. 2019, 18:51
rf14

rf14

Articol scris de Boală Cristian

Miercuri, în Sala Polivalentă Danubius din Brăila, circa 400 de spectatori au venit să urmărească finalele celei de-a doua ediții a ”Cupei Primăverii” la fotbal în sală. La ediția din acest an au participat 10 echipe, iar competiția a fost câștigată de echipa Armatei, finalistă anul trecut, când a pierdut în finală în fața celor de la Penitenciare, pe care i-au învins în finala de anul acesta. Pe locul 3 s-a clasat echipa Centrului de Detenție pentru Minori de la Tichilești, aflată la prima participare la un astfel de turneu.

În finala mică a turneului s-au întâlnit echipa Centrului de Detenție pentru Minori de la Tichilești și echipa firmei Pricons. Echipa de la Tichilești s-a impus cu 5-2 (4-0) și a obținut locul 3 la prima participare la un turneu de fotbal în sală. Pentru învingători au marcat: Valentin Mogoș - min. 7, Marius Șerban - min. 8, Alexandru Mitrea - min. 14 și 35 și Marin Ștefan - min. 15. Pentru Pricons au marcat: Marius Dima - min. 26 și Vasilică Priceputu - min. 40.Finala mare a fost mult mai echilibrată, cu o primă repriză fără goluri. În repriza a doua echipa Armatei a marcat de două ori și a câștigat trofeul pus în joc și medaliile de aur. Cătălin Constandache a deschis scorul în minutul 23, iar Neluțu Zăgan a marcat pentru 2-0 în minutul 30. Ambele echipe au ratat mai multe ocazii de gol, dar cei doi portari au avut intervenții foarte bune, sau bara s-a opus.AJF Brăila, organizatoarea competiției, a oferit diplome de participare tuturor echipelor. Echipele clasate pe primele trei locuri au primit pe lingă diplomă, o cupă, dar și medalii pentru fiecare jucător.Andrei Crăciun de la Pricons a fost desemnat cel mai tehnic jucător, el fiind component al lotului național de futsal. Antonel Corneanu de la echipa Penitenciare a fost desemnat cel mai bun portar. Golgheterul turneului a fost Marius Dima de la Pricons, cu 9 goluri marcate.[gallery size="full" td_select_gallery_slide="slide" ids="68879,68880,68881,68882,68883,68884,68885,68886,68887,68888,68889,68890,68891,68892,68893"]

Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News