Cuza Sport Brăila a trimis astăzi către Federația Română de Baschet o adresă în care anunță retragerea echipei de seniori din Liga Națională. Decizia survine înaintea ultimei etape din grupa B a campionatului de baschet masculin.
Președintele Cuza Sport Brăila își motivează această decizie prin faptul că, rămasă doar cu juniori din propria pepinieră, nu a mai găsit resursele financiare de a continua competiția.
În adresa transmisă către Federația Română de baschet, Mircea Totolici menționează că ”CS Cuza Sport Brăila nu a dorit nici un moment retragerea acestei echipe din campionat, clubul făcând eforturi enorme, în lipsa susținerii financiare care a fost promisă prin documente scrise de autoritățile locale, pentru a onora calendarul competițional și a nu încurca celelate participante”.Astfel, meciul din ultima etapă a Grupei B din Liga Națională de baschet masculin, care ar fi trebuit să se joace a acest sfârșit de săptămână cu ABC Athletic Constanța nu se va mai disputa. După 11 etape Cuza Sport se afla pe locul 4, ultimul din Grupa B, fără nici o victorie.