EURO 2024: Franța învinge la limită pe Austria
EURO 2024: Franța învinge la limită pe Austria
Vicecampioana mondială s-a impus la limită, după un autogol
Naționala Franţei a trecut cu emoţii de formaţia Austriei, scor 1-0, luni seara, pe Dusseldorf Arena, în Grupa D a Campionatului European de fotbal - EURO 2024.
Vicecampioana mondială s-a impus la limită, după un autogol, și la pierdut pe Mbappe, accidentat pe final de meci.
Prima repriză a fost una cu puţine reuşite, diferenţa fiind făcută de autogolul lui Woeber din minutul 38, care a deviat nefericit centrarea lui Mbappe, la o neînţelegere cu Danso. Francezii puteau să îşi dubleze avantajul în finalul primei reprize, dar același Mbappe, rămas singur cu portarul, a ezitat şi a pierdut ocazia.
Repriza secundă a fost mai animată din punct de vedere al ocaziilor de gol, dar francezii au fost impreciși în ultima treime. Thuram, Mbappe, Dembele și Kunde au ratat principalele ocazii pentru francezi. Austria a rămas în meci până la final și a reușit să se apropie periculos în mai multe situații de poarta lui Maignan.
Într-un meci cu şapte cartonaşe galbene, record până acum la EURO 2024, Mbappe a ieşit de pe teren cu nasul spart, iar Griezmann cu capul spart. În celălalt meci al grupei D, Olanda a învins la limită Polonia, scor 2 la 1.
Citește și:
- 14:56 - Eliminare dureroasă pentru Inter. Presa din Italia îl critică dur pe Chivu după dubla pierdută cu Bodo/Glimt
- 09:39 - Inter Milano a ratat calificarea în optimile Liga Campionilor, fiind învinsă și acasă de Bodo/Glimt
- 18:29 - Cristi Chivu, susținut de Ronaldo la meciul decisiv din Champions League
- 09:36 - FCSB a învins Metaloglobus cu 4-1 și încă speră la play-off
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











