Măsuri de asigurare a ordinii și siguranței la etapa a II-a a Campionatului național de slalom

Măsuri de asigurare a ordinii și siguranței la etapa a II-a a Campionatului național de slalom
Recomandările jandarmilor pentru spectatori
Jandarmii brăileni, împreună cu efective din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dunărea” Brăila și Poliției Locale Brăila, vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică, cu ocazia desfășurării celei de-a doua etape a Campionatului Național Super Slalom, în perioada 29-30 mai a.c., pe Șoseaua Focșani, în zona Armonia Park Mall din municipiul Brăila.
Potrivit organizatorului, evenimentul se va desfășura astfel: în ziua de sâmbătă, 29 mai a.c., în intervalul orar 14:00-20:00, vor avea loc antrenamente libere, iar duminică, 30 mai a.c., în intervalul orar 10:30-18:00, vor avea loc manșa I și II de concurs, precum și festivitatea de premiere.
Jandarmii brăileni recomandă cetățenilor care vor să participe la eveniment, în calitate de spectatori, să respecte distanțarea fizică pentru a preveni răspândirea infecției cu SARS-CoV-2, să nu intre în zona de concurs, pentru siguranța lor și a concurenților, precum și celelalte reguli impuse de către organizatorul evenimentului.
În ceea ce privește prevenirea faptelor antisociale, recomandările jandarmilor pentru spectatori sunt: să manifeste răbdare, să respecte indicațiile jandarmilor și să evite implicarea în conflicte de orice natură; în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială sau le este tulburată liniștea, să solicite sprijin prin sistemul unic de urgență 112 sau celui mai apropiat echipaj de jandarmerie; părinții sunt rugați să supravegheze cu atenție sporită copiii, pentru a evita situațiile de rătăcire și pentru prevenirea eventualelor accidente.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 10:45 - Rică Răducanu, devastat de durere: ”S-a dus Mircică al meu. Să le povestiţi, tată, la toţi cine a fost Mircea Lucescu”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News










