Sport· 3 min citire

Șase goluri în meciul dintre CS Făurei și Viitorul Ianca

Șase goluri în meciul dintre CS Făurei și Viitorul Ianca

Șase goluri în meciul dintre CS Făurei și Viitorul Ianca

Realitatea de Braila
Scris de Realitatea de Braila Publicat: 28 nov. 2021, 09:32

Bănel Nicoliță a revenit la echipa din Făurei

Sâmbătă, pe stadionul orășenesc din Făurei a avut loc derby-ul echipelor brăilene de Liga a 3-a, între CS Făurei și Viitorul Ianca. A fost un meci în care s-a consemnat revenirea lui Bănel Nicoliță în echipa de la Făurei. Meciul a fost unul spectaculos, cu răsturnări de scor și șase goluri.

CS Făurei a deschis scorul în minutul 10. Stelică Nicoliță a trimis o pasă de pe stânga pe dreapta pentru Niță, acesta a pasat cu călcâiul în spate pentru Marius Mocanu, care a șutat pe șis de la 10 metri lateral dreapta, mingea a fost deviată cu piciorul de portarul Stroe, dar a intrat în poartă, 1-0. În minutul 15 Popa a trimis o pasă în adâncime pentru Marius Coman, acesta a pătruns în careu și a șutat din 8 metri, pe lângă portarul Toma, la colțul lung, 1-1. În minutul 19, Viitorul Ianca a trecut la conducere. După o lovitură liberă din propria jumătate de teren executată de Irimia, mingea a ajuns la Coman, care a pivotat la 25 de metri și i-a pasat lui Rareș Cristea. Acesta a pătruns în careu și a șutat de la 10 metri peste portarul gazdelor, ieșit în întâmpinare, 2-1. Doar două minute au fost oaspeții în avantaj. Imediat după repunerea de la centrul terenului, Niță a trimis o pasă lungă în careul advers, pentru Stelică Nicoliță, iar acesta a fost faultat în careu și arbitrul a dictat penalty. Silviu Moise a executat lovitura de pedeapsă, în dreapta Lui Stroe, acesta a atins mingea dar nu a putut să o respingă, 2-2. Deși au mai fost ocazii, până la pauză nu s-a mai marcat și după primele 45 de minute scorul a fost egal, 2-2.

În minutul 62 Popa a aruncat o minge în dreapta pentru Leonard Coteț, acesta a intrat în careu și a șutat de la 9 metri, lateral, sub bara transversală, 2-3. În minutul 90+3 gazdele au retabilit egalitatea. Bădilaș l-a faultat la 25 de metri lateral dreapta pe Niță. Bănel Nicoliță a executat lovitura liberă și a centrat în careu, iar Ionuț Comșa a reluat cu capul din 8 metri, în dreapta portarului Stroe, 3-3.

CS Făurei: Toma - Mocanu, Agache, B. Nicoliță, V. Ion - G. Niță, Chihaia, Bălan, Gherghișan - S. Moise, S. Nicoliță. Au mai intrat: Comșa.

Viitorul Ianca: Stroe - Coteț, Popa, Postolea, Bădilaș, Sava, Irimia, A. Radu, A. Crăciun, M. Coman, R. Cristea. A mai jucat Gorgovan.

Sursa: Realitatea de Braila

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News

Mai multe știri din Sport