TENIS: GABRIELA RUSE PĂRĂSEȘTE AUSTRALIAN OPEN DUPĂ O PRESTAȚIE FOARTE BUNĂ

TENIS: GABRIELA RUSE PĂRĂSEȘTE AUSTRALIAN OPEN DUPĂ O PRESTAȚIE FOARTE BUNĂ
În vârstă de 27 de ani, Ruse (locul 125 WTA) a făcut un meci mare
Jucătoarea de tenis Gabriela Ruse a pierdut meciul din turul 2 de la Australian Open, scor 6-7, 6-2, 5-7 cu Madison Keys, la capătul unui duel foarte bun făcut de sportiva din România.
În vârstă de 27 de ani, Ruse (locul 125 WTA) a făcut un meci mare, având o revenire fantastică în primul set, atunci când a fost condusă cu 0-4. Românca a trimis primul act în tiebreak, dar a pierdut clar, 1-7.
Actul doi a fost al lui Ruse, care a controlat ostilitățile și a trimis meciul in set decisiv. Aici s-a mers cap la cap, până spre final, când jucătoarea din Statele Unite ale Americii a făcut diferența.
Ruse a salvat două mingi de meci și a egalat la 5, dar a pierdut până la urmă confruntarea, fiind eliminată din competiție.
Partida a durat două ore şi 30 de minute.
Premiul pentru prezenţa în turul doi este de 125.653 de dolari şi 70 de puncte WTA.
După eliminarea lui Ruse, singura româncă rămasă pe tabloul de simplu la primul turneu de mare șlem al anului este Jaqueline Cristian, calificată în turul trei.
FOTO: REUTERS / Jaimi Joy
Citește și:
- 19:42 - Primele imagini de la parastasul lui Mircea Lucescu. Ioan Andone, alături de Hagi, Lupescu și Rednic. Valentin Ceaușescu, apariție-surpriză
- 21:24 - Mircea Lucescu, condus pe ultimul drum vineri: unde va fi înmormântat și la ce oră au loc onorurile militare
- 18:41 - Istvan Kovacs merge la Campionatul Mondial din 2026! Trei arbitri români, confirmați oficial pentru turneul final din America
- 16:06 - Scandal uriaș după Barcelona – Atletico: catalanii vor plângere la UEFA împotriva lui Istvan Kovacs
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











