Victoria la 4 goluri diferență pentru HC Dunărea Brăila în fața Zalăului lui Tadici

Victoria la 4 goluri diferență pentru HC Dunărea Brăila în fața Zalăului lui Tadici
Dunărea Brăila - HC Zalău 22-18
HC Dunărea Brăila a reușit să câștige primul meci din Liga Florilor, sezonul 2021-2022, obținând o victorie cu 22-18 (9-11) în meciul cu HC Zalău. Echipa lui Morten Soubak a început prost meciul, fiind condusă până la jumătatea reprizei a doua, când au trecut prima dată în avantaj. În primele 14 minute ale meciului echipa din Brăila marcase doar de două ori în poarta Paulei Vișan. În repriza a doua apărarea mai bine organizată, dar și căderea fizică a jucătoarelor lui Tadici, care au avut trei meciuri în patru zile, a făcut ca Brăila să revină și să câștige la 4 goluri diferență, după ce la finalul reprizei întâi oaspetele au avut trei goluri avantaj.
Zalăul a început bine meciul de la Brăila și în minutul 6 scorul era 0-2. Brăila a înscris primul gol în minutul 7, prin Rodrigues, iar în minutul 9 scorul era 1-4! Antrenorul Dunării Brăila a cerut time-out, după care Rodrigues a marcat pentru 2-4, dar în minutul 11, după două goluri marcate de Dindiligan, Zalăul avea patru goluri avans, scor 2-6! Brăila a schimbat portarul și în minutul 19 s-a apropiat la un gol, scor 5-6, după ce Șerban a parat o aruncare de la 7 metri executată de Dindiligan.În minutul 26 Da Rocha a marcat pentru 8-8, dar în trei minuteoaspetele au marcat de trei ori consecutiv și s-au distanțat la 3 goluri. În ultima secundă a meciului, Aneta udriștioiu a marcat ultimul gol al primei reprize, dintr-o aruncare de la 7 metri, și scorul la pauză a fost 9-11.Larisa De Araujo a marcat primul gol din repriza a doua în minutul 33, după care Toth a înscris din aruncare de la 7 metri, moment în care președintele CJ Brăila a părăsit sala supărate pe evoluția din teren a jucătoarelor de la HC Dunărea.Brăila a reușit să egaleze la 12 în minutul 40, iar în minutul 45 a trecut prima dată la conducere, scor 14-13, după un gol marcat de da Rocha. Rodrigues a dus apoi Brăila la două goluri avantaj, iart în minutul 50 Tamires a marcat pentru 17-14. În minutul 53 Da Rocha a dus Brăila pentru prima dată la 4 goluri avans, scor 19-15, iar până la final diferența s-a menținut la 3-4 goluri în favoarea Dunării Brăila. Sirena de la final a consființit scorul final, 22-18 pentru HC Dunărea Brăila, după un meci foarte slab în prima parte a meciului, când într-un sfert de oră de joc a marcat doar de trei ori!Pentru HC Dunărea Brăila au marcat: Rodrigues -5 goluri, Da Rocha -4, Udriștioiu -4, Araujo -3, Tamires -2, Quintino -2, Kanaval -1, Sazdovska -1. În poartă Elena Șerban a avut 10 intervenții reușite, iar Mayssa Pessoa o intervenție. Au mai jucat: Coteț, Kurtovic, Jacobsen, Da Silva.Pentru HC Zalău au marcat: Dindiligan -4 goluri, Toth -4, Jlezi -3, Vrabie -2, Vartic -1, Lazic -1, Bujor -1, Bălăceanu -1, Popescu -1. În poarta Zalăului, Paula Vișan Teodorescu a avut 10 intervenții reușite.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 16:48 - Performanță spectaculoasă pentru un român în Formula 4!
- 19:33 - Cristian Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A după ce a câștigat eventul cu Inter Milano
- 14:31 - Final de eră la Manchester City. Pep Guardiola pleacă după 10 ani și 20 de trofee cucerite
- 12:40 - Surprize majore în lotul Angliei pentru Mondiale. Tuchel lasă în afară nume importante și mizează pe decizii neașteptate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News














