VOLEI FEMININ: CSM VOLEI ALBA BLAJ S-A CALIFICAT ÎN FINALA CUPEI CEV

VOLEI FEMININ: CSM VOLEI ALBA BLAJ S-A CALIFICAT ÎN FINALA CUPEI CEV
Echipa din Blaj va juca pentru a treia oară în istorie finala competiției
CSM Volei Alba Blaj s-a calificat în finala Cupei CEV la volei feminin, marți seara, după ce a învins echipa maghiară Vasas Obuda Budapesta, cu scorul de 3-0 (25-18, 25-22, 25-21), în Alba Blaj Arena, în manșa secundă a semifinalelor.
Vicecampioana României, care câștigase și prima manșă, cu scorul de 3-2, s-a impus după o oră și 28 de minute.
Echipa din Blaj va juca pentru a treia oară în istorie finala competiției.
Amelie Rotar a fost cea mai bună jucătoare a echipei ardelene, cu 20 de puncte, iar Elizaveta Ruban s-a remarcat cu 14 puncte. De la Vasas s-au remarcat Fatoumatta Sillah, cu 18 puncte, și Taylor Denise Bannister, 13 puncte.
Echipa din Blaj a mai jucat până acum patru finale europene, pierzându-le pe toate: Liga Campionilor (2018), Cupa CEV (2019, 2023) și Cupa Challenge (2021).
În finala ediției actuale, CSM Volei Alba Blaj o va înfrunta pe învingătoarea dintre Igor Gorgonzola Novara și THY Istanbul. Echipa italiană a câștigat turul semifinalei cu 3-0 (25-23, 25-18, 26-24), manșa secundă fiind programată la Istanbul, pe 13 martie.
AGERPRES
Citește și:
- 17:47 - Cristi Chivu, mesaj înainte de Cupa Mondială: echipa surpriză pe care o vede periculoasă
- 15:48 - Cutremur în Ștefan cel Mare! Dinamo a anunțat plecarea lui Zeljko Kopic după aproape 3 ani
- 08:01 - Liverpool l-a numit pe Andoni Iraola antrenor principal, după demiterea lui Arne Slot
- 19:23 - Sabrina Voinea, acuzată că și ar fi bătut iubitul la un complex sportiv din Capitală. Poliția a deschis anchetă
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News














