Suspectă de uciderea și tranșarea cadavrului soțului, pusă în libertate
Acuzată de crimă, urmată de tranşarea cadavrului soțului, Mariana Lupu, în vârstă de 34 de ani, a fost pusă în libertate. Decizia aparține judecătorilor de la Curtea de Apel Galați.La data de 22 octombrie, Mariana Lupu a fost arestată preventiv, pentru infracţiunile de omor în condiţii de violenţă în familie şi profanare de cadavre. Ea a ajuns în spatele gratiilor, însă a contestat măsura arestului preventiv. Dosarul a ajuns la instanţa superioară, respectiv Curtea de Apel Galaţi. Vineri, judecătorii gălățeni au dat o soluţie suprinzătoare, punând-o pe femeia acuzată de crimă în libertate.“Admite contestaţia formulată de inculpata LUPU MARIANA împotriva încheierii de şedinţă din 22.10.2018 a Tribunalului Brăila, dosar nr.2242/113/2018. Desfiinţează în totalitate încheierea de şedinţă contestată şi în rejudecare: Respinge, ca nefondată, propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila privind arestarea preventivă a inculpatei Lupu Mariana. Revocă măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpata Lupu Mariana în prezenta cauză. Dispune punerea în libertate a inculpatei Lupu Mariana de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.18/UP/2018 din 22.10.2018 emis de Tribunalul Brăila, dacă nu este arestată în altă cauză. Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 130 lei va fi virat către Baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei (avocat Neagu Loredana). Cheltuielile judiciare avansate de stat la judecata în primă instanţă şi în prezenta contestaţie, rămân în sarcina acestuia. Definitivă.”, este soluţia pronunţată în camera de consiliu, la data de 26 octombrie 2018.
Citește și:
- 12:29 - AUR nu votează amendamentul PSD privind pachetul social: „Pensionarii trebuie să beneficieze de indexare, nu de ajutoare temporare”
- 08:13 - Elevii din partea minorităților susțin proba de Limba și literatura maternă, în cadrul Simulării Evaluării Naționale
- 08:00 - Traian Băsescu avertizează populația: „Avem două războaie care se află la distanțe mici!”
- 07:58 - Guvernul caută variante pentru a stabiliza prețul la pompă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











