Primăria Municipiului Brăila în parteneriat cu Instituția Prefectului și Consiliul Județean Brăila organizează, în perioada 30 noiembrie – 11 decembrie 2022, unul dintre cele mai mari evenimente anuale, Târgul de Iarnă. În parcarea laterală și în fața Primăriei, timp de 12 zile, târgul reunește producători autentici din țară și cele mai renumite ansambluri de tradiții, datini și obiceiuri.

Târgul debutează pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României cu cea mai spectaculoasă defilare din ultimii 30 de ani, cu personal și tehnică de luptă însumând peste 35 mijloace tehnice ale M.A.P.N., M.A.I., I.S.U., Poliția de Frontieră, Inspectoratul Județean de Jandarmi, Detașamentul de Cavalerie al Direcției generale de Jandarmi a Municipiului București, Penitenciarul Brăila, Flotila Fluvială.  

Astfel, vor putea fi admirate în defilare de la TAB-uri, obuziere,  autospeciale, mașină cu termoviziune, laborator criminalistic, mașini ale Poliției Rutiere, mașini de descarcerare și de ordine publică, trailere, autospeciale până la Fanfara Muzicii Militare  și detașamente cu uniforme  actuale și de epocă, dar și 9 cai ai Cavaleriei Române.

În aceeași zi, începând cu ora 16.00, este programată Parada portului popular, a datinilor și tradițiilor de iarnă pe traseul Viziru I (I.M.B.) – Calea Călărașilor – Bariera Călărașilor – Primăria Brăila, dar și aprinderea luminilor de sărbătoare, în jurul orei 16.40.

În paradă participă, pe lângă ansambluri din județul nostru și Ansamblul Mugurelul –Mărgineanca Botoșani,  Ansamblul Zărandul Arad,  Ansamblul Plaiurile Dornelor din Vatra Dornei, Ansamblul de Călușeri Rășinari Sibiu, Ansamblul Sarba-n Ciobănaș Iasi, Ansamblul Nemțenii Târgu Neamț, Ansamblul  Mugurelul Sighetu Marmației – Maramureș, Ansamblul Cununa  Someșană Bistrița Năsăud și Ansamblul Mugurașii Oltului-Pleșoiu.

Târgul va avea 70 de căsuţe din lemn unde vizitatorii pot alege dintre cadouri specifice sărbătorilor de iarnă, jucării, obiecte handmade, suveniruri tradiţionale şi produse alimentare. Producătorii sunt veniți din Republica Moldova, Jurilovca – Tulcea, Suceava, Botoșani, Piatra Neamț, Bacău, Pitești, Brașov, Prahova, Constanța, București, Galați si Brăila. Fie că este vorba de ceramică tradiţională, de cămăşi, măşti, blănuri, împletituri sau decoraţiuni de Crăciun, obiectele expuse în fiecare căsuţă dau un farmec aparte oraşului.

Între cumpărături, concerte şi diverse activităţi distractive, te poți încălzi şi răsfăţa cu delicatese de iarnă în zona gastronomică. Astfel, pentru pasionații de gastronomie, în cadrul târgului pot găsi mâncăruri diverse, de la iahnie de fasole, tochitură, varză cu afumături şi mămăliguţă, cârnaţi, pârjoale până la pește și preparate din pește, carne de porc şi oaie la cazan, condimentate cu murături şi vin fiert la discreţie. Iar copiilor li se oferă din belşug halviţă, turtă dulce şi şerbet, toate făcute în casă. Pretutindeni, oriunde ţi-ai întoarce capul te îmbie spiritul Crăciunului.

Atmosfera festivă din fața Primăriei este completată de un brad de mari dimensiuni, dar și numeroase decorațiuni luminoase de iarnă.

Pe scena amplasată în faţa Primăriei, vor concerta ansambluri, artişti şi grupuri vocale ce promovează creaţia românească tradiţională. Pe lângă colinde şi cântece tradiţionale, bucuria sărbătorilor de iarnă va fi întregită de spectacole de datini şi obiceiuri prezentate de ansambluri folclorice din diferite zone ale ţării.

Sursa: Realitatea de Braila

Articolul precedentAnca Alexandrescu aruncă BOMBA: Nume grele din politică și servicii, afaceri uriașe în fotbal – Dezvăluiri explozive la Culisele statului paralel
Articolul următorUn elev a pulverizat spray iritant în incinta unei toalete de la Liceul Anghel Saligny