Tineri drogați în scara unui bloc din cartierul Vidin

Tineri drogați în scara unui bloc din cartierul Vidin
Au fost găsite asupra lor două țigări confecționate artizanal
Astăzi, în jurul orei 16:00, polițisti din cadrul Biroului Ordine Publică au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că două persoane ce se află în scara unui bloc din cartierul Vidin, par a fi consumat substanțe interzise.
Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului și au identificat în scara unui bloc cele două persoane, fiind vorba de o tânără, în vârstă de 21 de ani și un tânăr, în vârstă de 28 de ani, ambii din Brăila. Cei doi erau incoerenți în gesturi și în vorbire, motiv pentru care a fost solicitată intervenția unei ambulanțe pentru acordarea de ingrijiri medicale, care i-a transportat la spital.
Asupra fiecăruia dintre cei doi tineri, polițiștii au descoperit câte o țigară confecționată artizanal, iar pe jos, lângă aceștia, încă două țigări de același fel.
Polițiștii au mai stabilit faptul că cei doi tineri sunt cei care, în seara precedentă, au fost văzuți în scara unui bloc din același cartier, într-o stare de inconștiență, dar după ce un locatar a anunțat poliția, aceștia au plecat.
Bunurile descoperite au fost ridicate de polițisti în vederea continuării cercetărilor de către structura competentă.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:37 - Schimbări majore la Aeroportul Henri Coandă: acces restricționat la terminalul Sosiri
- 20:29 - Ninsoare în plină primăvară: zăpadă și temperaturi negative în mai multe județe
- 19:36 - Madonna, jefuită după Coachella: oferă recompensă pentru ținutele dispărute
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News














