Trei brăileni căutați de poliție după un scandal într-un cafe bar

Trei brăileni căutați de poliție după un scandal într-un cafe bar
A rezultat vătămarea corporală a doi dintre bărbați
Azi-noapte, în jurul orei 03:55, polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică, în timp ce patrulau pe raza municipiului Brăila, au observat trei bărbați ce aveau asupra lor obiecte contondente cu care loveau ușile și geamurile unui bar din cartierul Vidin.
La vederea polițiștilor cei trei bărbați au fugit, iar din primele cercetări a rezultat faptul că aceștia ar fi avut un conflict cu alți patru brăileni aflați în incinta societății.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a doi dintre bărbați, cu vârstele de 41 și 45 de ani, ambii din Brăila, aceștia fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Toate persoanele implicate în eveniment au fost identificate, în continuare fiind desfășurate activități de localizare a celor trei brăileni care loveau cu săbiile în ușile și geamurile respectivei socirtăți comerciale.
În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și tulburare a ordinii și liniștii publice.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 10:53 - Premieră globală la București: Maestrul Nicolae Voiculeț lansează Orchestra Mondială a Păcii la Palatul Parlamentului
- 10:25 - Călin Georgescu: "Poporul plătește ca ei să îl îngenuncheze. Instanța conștiinței este superioară celei umane"
- 09:36 - Alexandra Păcuraru depune plângere penală împotriva lui Gigi Becali: „Aceste abuzuri, jigniri, umilințe, intimidări și amenințări trebuie să înceteze”
- 09:31 - Nava spaţială Orion a părăsit orbita Pământului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











