Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila efectuează cercetări cu privire la un bărbat depistat în trafic, fără permis de conducere, conducând un ansamblu rutier format dintr-un tractor și o remorcă, ambele  neînmatriculate.

În data de 25 septembrie a.c., în jurul orei 13.40 pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila a oprit pentru un control de rutină, în localitatea de frontieră Gropeni județul Brăila, un bărbat în vârstă de 58 de ani care conducea un ansamblu rutier format dintr-un tractor și o remorcă, care transporta lemne, fără a avea aplicate plăcuțe cu numere de înmatriculare/înregistrare.

Cu ocazia efectuării controlului, conducătorul auto nu a putut prezenta permisul de conducere, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că bărbatul nu a obținut niciodată dreptul de a conduce autovehicule, iar vehiculele ce formează ansamblul rutier sunt neînmatriculate/neînregistrate.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentProiectul cultural „RECYCLASSIC” va fi inaugurat la Brăila
Articolul următorUn gălățean care anunța prin portavoce că vinde pește pe o stradă din municipiul Brăila, s-a ales cu dosar penal