Video: Acțiune de ecologizare desfășurată de refugiații din Ucraina, pe malul drept al Dunării, în Brăila

Copiii din Ucraina care s-au refugiat la Brăila au participat, sâmbătă, 5 noiembrie, la o acţiune de ecologizare pe malul Dunării, în zona fostei Plaje Perla. Aceștia şi au strâns zeci de saci de gunoi de pe malul Dunării. Autorităţile nu s-au implicat în acţiune, iar firma de salubrizare a refuzat să se deplaseze pentru a prelua sacii, motivând că nu se află pe zona lor de acțiune

Copiii ucraineni, care sunt refugiați la Brăila de la începerea războiului, au adunat, sâmbătă, o sută de saci de gunoi de pe malurile Dunării. Aceștia au fost sprijiniți de o asociație de voluntari din Brăila, care le organizează în cursul săptămânii acțiuni de after school.

Autorirăţile locale nu s-au implicat în acţiune motivând că terenul unde s-a desfășurat acțiunea nu ar aparține municipalității, iar firma de salubritate care a fost contactată a refuzat să se implice, din același motiv. 

Sacii au rămas pe malul Dunării.

 

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.