Florentin Petre a reușit să readucă echipa brăileană în Liga a 2-a după două sezoane petrecute în al treilea eșalon fotbalistic. Noul sezon din Liga a 2-a va începe pe 31 iulie.
La finalul unui sezon greu, și după două meciuri de baraj, antrenorul Florentin petre s-a declarat mulțumit de atitudinea elevilor săi care au reușit promovarea în Liga a 2-a, cu un buget la limita de jos, dar și cu condiții dificile de pregătire, pe terenuri din județ.
După câteva zile de vacanță binemeritată, Florentin Petre va suna din nou adunarea pentru pregătirea viitorului sezon cu Dacia Unirea Brăila, în care va păstra majoritatea jucătorilor cu care a reușit promovarea și va încerca să mai aducă 3-4 fotbaliști.
”Sunt cel mai fericit și împlinit antrenor. Sunt cel mai fericit că am o familie de oameni extraordinari aici la Brăila. A spus nea Vasile Popa la un moment dat că în momentul în care ajungi la Brăila și bei apă din Dunăre o să fii de-al casei. Și exact așa mă simt. Sunt mândru de băieții mei, sunt mândru de reacția lor pe tot parcursul anului acesta. Vreau să mulțumesc domnului Chriac, de la Consiliul Județean, și domnului Cîrligea, care a venit lângă noi când întradevăr ne era greu.” a spus Florentin Petre.
Sursa: Realitatea de Braila