16 persoane sancționate de Poliția Locală Brăila în perioada 27-31 octombrie

16 persoane sancționate de Poliția Locală Brăila în perioada 27-31 octombrie
Trei persoane au fost surprinse circulând cu autoturismul în Parcul Monument, în afara intervalului de timp în care accesul este permis
În perioada 27.10 – 31.10.2022, polițiștii locali au aplicat mai multe sancțiuni contravenționale persoanelor surprinse încălcând prevederile în vigoare privind respectarea curățeniei pe domeniul public al municipiului Brăila precum și normele de conduită socială.
Mai precis, este vorba despre 16 persoane, cu vârste cuprinse între 16 și 70 de ani. Astfel, 3 persoane au fost surprinse circulând cu autoturismul în Parcul Monument, în afara intervalului de timp în care accesul este permis, acestea fiind sancționate contravențional cu suma totală de 2.500 lei. Totodată, o altă persoană, care a fost surprinsă consumând alcool pe str. Chișinău, în loc neamenajat în acest sens, a fost sancționată contravențional cu suma de 100 lei.
De asemenea, alte 5 persoane, surprinse în timp ce aruncau diverse deșeuri pe domeniul public - pe Șos. Focșani, str. Dorului, str. Frumoasă, str. Decebal și Șos. Buzăului, au fost sancționate contravențional cu suma totală de 6.000 lei. Alți doi brăileni, care au fost depistați în timp ce conduceau atelaje hipo pe Șos. Rm. Sărat, au fost sancționați contravențional cu câte 1.305 lei fiecare.
Totodată, în cazul a 5 persoane surprinse în timp ce consumau semințe și aruncau cojile pe domeniul public, pe str. Călugăreni, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 5.000 lei.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:09 - Rusia, fără câștiguri teritoriale în martie: cum a reușit Ucraina să oprească ofensiva
- 15:50 - Ana-Maria Păcuraru: PRESIUNE MAXIMĂ - Trump strânge șurubul financiar pe Teheran
- 15:33 - Kader Keita, audiat în dosarul accidentului mortal: riscă până la 7 ani de închisoare
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News














