17 sancțiuni contraventionale aplicate de inspectorii de muncă de la ITM Brăila

În perioada 19–22 septembrie Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila a întreprins 33 de acțiuni de control în vederea verificării modului în care se aplică și respectă cerințele prevederilor Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri.  Inspectorii de muncă au urmărit modul în care beneficiarii respectă prevederile legale din domeniul relațiilor de muncă cu privire la durata activității ocazionale care poate fi exercitată în temeiul prevederilor legii, respectarea legislației cu privire la înființarea, completarea și prezentarea registrului de evidență a zilierilor, dovada plății remunerației cuvenite zilierilor, folosirea zilierilor pentru alte activități decât cele expres reglementate de lege.

Pe durata campaniei, inspectorii de munca au efectuat vizite de control la angajatorii din domenii precum cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase si a plantelor producatoare de seminte oleaginoase; activitati de interpretare artistica (spectacole); restaurante; activitati in ferme mixte (cultura vegetala combinata cu cresterea animalelor); hoteluri si alte facilitati de cazare similar; activitati de alimentatie (catering) pentru evenimente; etc.

”În urma verificărilor au fost aplicate 17 sancțiuni contraventionale, în valoare totală de 89.600 lei, pentru neconformitățile constatate în domeniul relațiilor de muncă. Din totalul sancțiunilor aplicate, pentru muncă nedeclarată au fost sancționați doi angajatori din domeniul activități în ferme mixte (cultura vegetala combinată cu creșterea animalelor), fiind identificate două persoane care nu aveau contract individual de muncă încheiat anterior începerii activității, motiv pentru care au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 40.000 lei” a spus inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.