Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila efectuează cercetări privind un bărbat care a fost depistat în trafic conducând un ansamblu rutier format dintr-un tractor și o remorcă ce nu avea aplicate plăcuțe cu număr de înmatriculare sau înregistrare.
Sâmbătă, 11.03.2023, în jurul orei 13.50, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila – I.T.P.F. Iași au oprit pentru control, pe DJ222F, în apropierea localității Ostrov, un ansamblu rutier, format dintr-un tractor și o remorcă, condus de un bărbat în vârstă de 46 de ani.
Având în vedere că remorca nu avea aplicate plăcuțe de înmatriculare, polițiștii de frontieră brăileni au efectuat verificări specifice în bazele de date relevante, ocazie cu care s-a constatat că aceasta nu este înregistrată sau înmatriculată. De asemenea, din rezultatele verificării persoanei s-a constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie.
Poliţiştii de frontieră s-au sesizat și efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere și tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Sursa: Realitatea de Braila