Avertisment important de la Palatul Cotroceni legat de măsurile fiscal-bugetare din planul austerității pregătit deja de Guvern și ce va fi adoptat prin asumarea răspunderii în Parlament, în ultima săptămână din luna septembrie.
Avertismentul legat de reforma sistemului fiscal din România și scăderea creșterii economice vine de la cel mai înalt nivel, de la Palatul Cotroceni.
Cosmin Marinescu, consilierul prezidențial pe probleme de politici economice și sociale, atenționează asupra riscurilor și vulnerabilităților cu care se confruntă țara noastră, în contextul planului austerității anunțat deja de Guvern. Cosmin Marinescu
„Prognozele actuale indică și pentru România o decelerare a creșterii economice în 2023. (…)
România se confruntă cu riscuri și vulnerabilități structurale ale cadrului fiscal-bugetar, acumulate în timp, la care se adaugă și posibile efecte de contagiune economică în plan european și regional, deși contextul economic actual nu este comparabil cu criza financiară din 2009-2010, atunci când România a apelat la asistența Fondului Monetar Internațional. (…)
Statul trebuie să fie primul care să treacă prin filtrul disciplinei și al raționalității, pentru ca economiile bugetare să aibă impact nu doar ca cifre în buget, ci și ca exigență în utilizarea cu chibzuință a banilor publici, ca responsabilitate majoră de bună guvernare. (…)
Datele recente arată că presiunile inflaționiste sunt în continuare active. În august inflația a stagnat, la același nivel de 9,4% precum în iulie, în ciuda măsurilor guvernului de plafonare a adaosurilor comerciale la anumite produse alimentare.
România și-a asumat, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, reforme structurale importante, investiții de anvergură, obiective clare privind reducerea evaziunii fiscale, îmbunătățirea guvernanței întreprinderilor de stat, digitalizarea și modernizarea administrației publice – pentru a ține astfel pasul cu vremurile. (…)
În planul veniturilor bugetare, trebuie să recunoaștem că, de-a lungul anilor, sistemul fiscal a fost continuu ciopârțit, prin tot felul de intervenții punctuale de relaxare fiscală, prin favoruri și excepții acordate unor activități și sectoare, sau prin mutarea poverii fiscale de la un segment de contribuabili la altul.
Toate acestea generează inechități și frustrări în mediul antreprenorial, dar și oportunități de evaziune fiscală, șubrezind astfel și principiul cotei unice de impozitare, care a asigurat competitivitate fiscală și atractivitate investițională pentru România.
De-a lungul anilor au fost adoptate sute de măsuri fiscale, multe disparate și disproporționate, iar României i-a lipsit o politică fiscală în adevăratul sens al cuvântului, adică un sistem de taxe și impozite coerent, articulat, care să respecte principiul echității fiscale și să stimuleze performanța economică și disciplina financiară – atât în economie, cât mai ales în relația dintre stat și contribuabil.
Din aceste motive ne confruntăm, de atâta timp, cu o colectare slabă a veniturilor fiscale, în jurul a 27% din PIB, procent care pare să fi devenit un blocaj pentru veniturile fiscale în România. De aceea modernizarea ANAF trebuie privită ca interes strategic pentru sustenabilitatea noastră fiscală.
România are nevoie de reforme fiscal-bugetare autentice, care să emane din principii și obiective naționale de dezvoltare, mai puțin din calcule electorale ce pot sfârși în contrapunerea unor sectoare sau segmente de contribuabili împotriva altora, a întreprinzătorilor mici contra companiilor mari, sau în perpetuarea unor măsuri fiscale preferențiale – toate acestea fiind incompatibile cu principiul echitații fiscale și al șanselor egale la dezvoltare”, a transmis consilierul prezidențial Cosmin Marinescu la Forumul Forbes 2023, cu tema ”Inspiring leaders”.
Discursul integral susținut de consilierul prezidențial Cosmin Marinescu la Forumul Forbes poate fi urmărit pe blogul acestuia – AICI
Mesajul consilierului prezidențial Cosmin Marinescu vine după ce planul austerității a fost prezentat în ședința de guvern de miercuri, 19 septembrie. Proiectul Legii măsurilor fiscal-bugetare pentru care Guvernul își asumă răspunderea peste o săptămână, în Parlament, a fost discutat deja, în primă lectură, miercuri, în ședința de la Palatul Victoriei.
Guvernul Ciolacu a adoptat miercuri seară și Ordonanța de Urgență ce prevede accelerarea introducerii de taxe în caz de deficit bugetar, prin modificarea Codului Fiscal. Este vorba de OUG nr. 74 din 20 septembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 850, partea I.
OUG prin care Guvernul poate aplica rapid oricând majorare de taxe și impozite nu ar fi constituțională, a avertizat Ministerul Justiției prin avizul dat înainte de adoptarea în ședința de Guvern de miercuri, 19 septembrie.
Guvernul modifică prin OUG Codul Fiscal ca să aplice rapid creșteri de TAXE și IMPOZITE, la un deficit de aproape 7% – Document
Astfel, prin eliminarea predictibilității fiscale, vor putea fi aplicate rapid orice majorări de taxe și impozite decise de Executiv prin planul de austeritate.