Percheziții la firme suspectate că ar fi fraudat fonduri europene

Marți dimineața autoritățile din România au efectuat zeci de percheziții în cadrul mai multor firme din București și din țară. Companiile sunt suspectate că ar fi fraudat fonduri europene.

Poliţiştii şi procurorii fac, marţi, 46 de percheziţii în municipiul Bucureşti şi mai multe judeţe, la persoane bănuite de constituirea unui grup infracţional organizat şi obţinerea ilegală de fonduri. Cei implicaţi ar fi obţinut ajutoare ilegale, prin intermediul a 23 de firme.

”În această dimineaţă, 24 octombrie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Neamţ, sub coordonarea unui procuror de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, pun în executare 46 de mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Bistriţa Năsăud, Bihor, Constanţa, Dolj, Hunedoara, Ilfov, Olt, Prahova, Sibiu, Timiş, Mureş, Giurgiu, Dâmboviţa şi în municipiul Bucureşti, la persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi obţinerea ilegală de fonduri”, anunţă, marţi dimineaţă, IGPR.

Sursa citată a precizat că, începând cu luna ianuarie 2020, prin intermediul a 23 de societăţi comerciale, bănuiţii ar fi solicitat fonduri publice printr-un program, prezentând date şi documente false.

Prejudiciul cauzat este de 4.086.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.