Lege-șoc: furi un milion de euro și, dacă ești prins, îl dai înapoi să scapi fără pedeapsă

Opoziția acuză PSD și PNL că dezincriminează evaziunea fiscală și invocă un articol care prevede că cei care fură între 100.000 de euro și 1 milion de euro, dar înapoiază banii, plus prejudiciul, scapă nepedepsiți. O altă modificare controversată este cea legată de introducerea circumstanțelor atenuante în ceea ce îi privește pe infractori. 

USR se referă la noile amendamente introduse în Camera Deputaților care prevăd sancțiuni în cazul săvârșirii unei infracțiuni prevăzute la art.6.1, art.8 sau 9, „dacă până la primul termen de judecată, prejudiciul cauzat este acoperit integral, prin plată efectivă, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceste condiții este de până la 1.000.000 euro inclusiv, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amendă”.

În proiectul de lege dezbătut la Camera Deputaților, în raportul comisiei de specialitate articolul 10 prevede:

  • „(1) În cazul săvârșirii unei infracțiuni prevăzute la art.6.1 , art.8 sau 9, dacă până la expirarea unui termen de maximum 30 zile de la finalizarea controlului efectuat de organele competente, în urma căruia se individualizează un prejudiciu datorat bugetului general consolidat de până la 15% din valoarea acestuia, la care se adaugă dobânzile și penalitățile este acoperit integral, prin plată efectivă, fapta nu se pedepsește. În acest caz, organele competente nu sesizează organele de urmărire penală.
  • (2) În cazul săvârșirii unei infracțiuni prevăzute la art.6.1 , art.8 sau 9, dacă până la primul termen de judecată, prejudiciul cauzat este acoperit integral, prin plată efectivă, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceste condiții este de până la 1.000.000 euro inclusiv, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amenda.
  • În cazul săvârșirii unei infracțiuni prevăzute la art.6.1, art. 8 sau 9, dacă ulterior primului termen de judecată și până la judecarea definitivă a cauzei, prejudiciul cauzat este acoperit integral, prin plată efectivă, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc cu o treime”.

Noul amendament introdus în ședința de plen prevede că: „prejudiciul se va determina în temeiul unei expertize de specialitate. Suspectul sau inculpatul au dreptul de a participa la efectuarea expertizei”.

 
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.