PREŞEDINTELE SOLICITĂ REEXAMINAREA LEGII PROSUMATORILOR

Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat, miercuri, reexaminarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea OUG care stabileşte măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei.

„Încurajez Parlamentul să identifice acele soluţii legislative care să reducă povara unor costuri suplimentare prea mari pentru prosumatori privind achiziţionarea de capacităţi de stocare a energiei electrice. Totodată, pot fi incluse în legislaţie şi prevederi complementare, precum instituirea de programe de sprijin pentru prosumatorii existenţi sau de măsuri care ţin de managementul întregului sistem energetic, astfel încât efortul privind creşterea capacităţilor de producere şi stocare a energiei electrice verzi să nu cadă preponderent pe umerii oamenilor”, a transmis şeful statului, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

El a evidenţiat că România urmăreşte să îşi extindă capacitatea de producere a energiei solare şi să îmbunătăţească accesul naţional la energia electrică solară la preţuri accesibile, ţara noastră făcând parte din Alianţa Internaţională Solară din decembrie 2023.

„Printr-un amendament care priveşte obligaţia prosumatorilor de a asigura deopotrivă producerea şi stocarea de energie, obiectivul României de a deveni o ţară neutră din punctul de vedere al emisiilor de carbon, inclusiv prin utilizarea surselor regenerabile de energie, riscă să nu mai poată deveni realitate”, a explicat Iohannis referitor la actul normativ criticat.

Preşedintele a menţionat că a fost „un permanent susţinător al reglementărilor tehnice şi legislative care să facă posibil ca tot mai mulţi români să deţină instalaţii de producere a energiei electrice, panouri fotovoltaice care să le asigure în primul rând consumul propriu de energie, cât şi posibilitatea de a direcţiona în reţea energia produsă în exces”.

El a amintit că România şi-a propus să instaleze, până în 2030, o capacitate de energie solară de peste opt gigawaţi, reprezentând 24% din consumul final brut de energie electrică din surse regenerabile.

„Ultimele modificări legislative făcute în Parlament înfrânează acest proces, care până acum a adus rezultate bune. De exemplu, până în prezent, aproape 140.000 de prosumatori au instalat peste 1,7 gigawaţi de surse de energie distribuită conectate la reţea, majoritatea covârşitoare bazându-se pe tehnologia solară fotovoltaică. Programe precum ‘Casa verde fotovoltaice’ au fost accesate de către cetăţeni, ceea ce dovedeşte că eforturile din ultimii ani de conştientizare a importanţei producerii de energie verde dau rezultate concrete”, a completat Klaus Iohannis.

În opinia sa, noile prevederi ale legii trimise spre reexaminare, „deşi necesare pe fond, sunt inoportune şi inaplicabile în forma în care sunt reglementate”.

Potrivit şefului statului, în această formă a legii, „transferarea întregii poveri financiare doar asupra prosumatorului, prin obligarea acestuia de a investi suplimentar în capacităţi de stocare, va avea efectul advers, de descurajare a oamenilor de a fi interesaţi să folosească sau să-şi instaleze panouri fotovoltaice”.

El a criticat stabilirea unui termen obligatoriu pentru prosumatori – 31 decembrie 2027 – până la care să achiziţioneze instalaţii de stocare a energiei electrice.

„În lipsa instituirii corelative a unei forme de sprijin din partea statului, se produce şi o discriminare faţă de prosumatorii existenţi”, a indicat preşedintele.

Lipsa disponibilităţii financiare a beneficiarilor de a achiziţiona suplimentar, din surse proprii, baterii pentru stocarea energiei solare induce riscul ca numeroase sisteme de panouri fotovoltaice deja instalate pe imobile să nu poată fi puse în funcţiune şi racordate la reţea în mod corespunzător, a mai explicat Iohannis.

„În această situaţie, contravaloarea instalării şi a achiziţiei respectivelor sisteme nu va putea fi cerută la decontare Administraţiei Fondului pentru Mediu, instalatorii validaţi neputând recupera investiţiile deja realizate. Mai mult, costurile încă ridicate, presupuse de cumpărarea de către prosumatori a unor sisteme de stocare, vor descuraja oamenii să fie interesaţi să-şi instaleze panouri fotovoltaice pentru locuinţele proprii”, a afirmat preşedintele.

Conform acestuia, condiţiile stipulate de legea criticată privind amplasarea de către prosumatori a acumulatorilor ce vor fi utilizaţi în stocarea energiei electrice sunt unele specifice, existând numeroase situaţii în care astfel de instalaţii au produs incendii pe fondul amplasării necorespunzătoare.

„Faptul că majoritatea prosumatorilor cu capacităţi de producţie deja instalate au invertoare care nu permit racordarea unor instalaţii de stocare, fiind necesară înlocuirea cu un dispozitiv compatibil, face discutabilă aplicarea noilor dispoziţii, în contextul în care prosumatorii care au beneficiat de finanţare europeană în implementarea capacităţilor de producţie nu au voie, vreme de cinci ani, să aducă modificări instalaţiilor (panouri şi invertor)”, a mai indicat Klaus Iohannis. AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.