CIUCĂ: 23 AUGUST 1944 REPREZINTĂ REORIENTAREA GEOPOLITICĂ A ROMÂNIEI ŞI SCURTAREA CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

Pentru istoria ţării noastre, 23 august 1944 reprezintă reorientarea geopolitică a României şi scurtarea celui de-al Doilea Război Mondial cu şase luni, a transmis vineri preşedintele Senatului, liderul liberal Nicolae Ciucă, într-un mesaj postat pe Facebook.

„Pentru istoria noastră, 23 august 1944 reprezintă reorientarea geopolitică a României şi scurtarea celui de-al Doilea Război Mondial cu şase luni. Situaţia sensibilă de atunci a armatei noastre şi a aliatului german ar fi făcut ca planul sovietic de spargere a frontului în zona Moldovei să ducă la scoaterea României din război prin ocuparea ţării de către URSS. Astfel, întoarcerea armelor a fost o necesitate pentru salvarea ţării. Peste timp, actul temerar al Regelui Mihai şi semnificaţia zilei de 23 august 1944 au fost prea mult timp falsificate de regimul comunist”, a precizat Ciucă.

Potrivit preşedintelui PNL, este marcată şi Ziua Europeană de Comemorare a victimelor tuturor regimurilor totalitare şi autoritare, dar şi Ziua naţională a Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului.

„Rememorăm atrocităţile comise de regimurile criminale care au zdrobit drepturile şi libertăţile oamenilor, lăsând în urmă milioane de victime nevinovate şi zeci de milioane de destine frânte. Tragedia popoarelor din această parte a Europei a început în 23 august 1939, când continentul a fost împărţit în sferele de influenţă a două puteri dictatoriale, prin Pactul Ribbentrop-Molotov. Mentalitatea trasării de linii peste harta altor ţări o vedem şi acum la Răsărit. Sprijinul occidental pentru Ucraina invadată este respingerea categorică a acestui mod tiranic de abordare a relaţiilor cu statele învecinate”, a subliniat Ciucă.

El a relevat, totodată, importanţa apartenenţei României la NATO, ceea ce conferă ţării noastre „cele mai solide garanţii de securitate” pe care le-am avut vreodată.

„Poporul nostru a luptat mereu pentru libertatea de a-şi alege propriul destin. Spre deosebire de 23 august 1939 şi de 23 august 1944, acum nu mai suntem vulnerabili în faţa ambiţiilor imperialiste ale unor dictatori. Ca membri ai NATO – cea mai puternică alianţă militară defensivă din istorie – avem parte de cele mai solide garanţii de securitate pe care le-am avut vreodată”, a punctat liderul liberal.

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.