Grecia îşi menţine parcursul perfect în eşalonul secund din Liga Naţiunilor la fotbal, după ce a învins Irlanda cu 2-0, duminică seara, pe teren propriu.
Anastasios Bakasetas (48) şi Petros Mantalos (90+2) au marcat golurile.
Foto: (c) Georgia Panagopoulou/EPA
Anglia a trecut cu bine pentru eşecul cu Grecia, de pe Wembley (1-2), câştigând cu 3-1 în Finlanda, prin golurile înscrise de Jack Grealish, Trent Alexander-Arnold şi Declan Rice.
Foto: (c) Kimmo Brandt/EPA
Austria a realizat scorul zilei, 5-1 cu Norvegia, prin golurile marcate de Marko Arnautovic (două), Philipp Lienhart, Stefan Posch şi Michael Gregoritsch. Golul de onoare al scandinavilor a fost semnat de Alexander Soerloth.
Foto: (c) Elisabeth Mandl/REUTERS
Slovenia s-a impus în Kazahstan cu 1-0, prin golul lui Mlakar, care a fost înlocuit cu Jasmin Kurtic (ex-Universitatea Craiova) în min. 87.
Foto: (c) Pavel Mikheyev//REUTERS
Macedonia de Nord a învins Armenia cu 2-0, în deplasare, prin golurile înscrise de Bojan Miovski (72) şi Isnik Alimi (85), jucătorul echipei Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, care a fost integralist în acest meci.
La învingători au mai jucat Gjoko Zajkov (Universitatea Craiova), integralist, Stefan Askovski (ex-FC Botoşani, Sepsi OSK), din min. 86, şi Darko Velkovski (ex-Dinamo), din min. 54.
Atacantul Artur Miranian (Universitatea Cluj) a evoluat în primele 65 de minute la armeni.
Echipa Republicii Moldova a fost învinsă în deplasare de Malta cu 1-0, golul fiind marcat pe final de Teddy Teuma (87 – penalty).
La naţionala de peste Prut, mijlocaşul Vadim Raţă (Universitatea Cluj) a evoluat 87 de minute, fiind înlocuit cu atacantul Virgiliu Postolachi (CFR Cluj). Vitalie Damaşcan (ex-Sepsi OSK, FC Voluntari) a evoluat şi el 55 de minute, iar atacantul Maxim Cojocaru (Oţelul) a intrat la pauză. Daniel Danu (Chindia Târgovişte) a fost rezervă.
Rezultatele de duminică:
Liga B
Grupa a 2-a
Finlanda – Anglia 1-3
Au marcat: Arttu Hoskonen 87, respectiv Jack Grealish 18, Trent Alexander-Arnold 74, Declan Rice 84.
Grecia – Irlanda 2-0
Au marcat: Anastasios Bakasetas 48, Petros Mantalos 90+2.
Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Grecia 4 4 0 0 8-1 12
2 Anglia 4 3 0 1 8-3 9
3 Irlanda 4 1 0 3 2-6 3
4 Finlanda 4 0 0 4 2-10 0
Grupa a 3-a
Kazahstan – Slovenia 0-1
A marcat: Jan Mlakar 55.
Austria – Norvegia 5-1
Au marcat: Marko Arnautovic 8, 49 – penalty, Philipp Lienhart 58, Stefan Posch 63, Michael Gregoritsch 71, respectiv Alexander Soerloth 39.
Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Norvegia 4 2 1 1 6-6 7
2 Austria 4 2 1 1 11-4 7
3 Slovenia 4 2 1 1 5-4 7
4 Kazahstan 4 0 1 3 0-8 1
Liga C
Grupa a 4-a
Armenia – Macedonia de Nord 0-2
Au marcat: Bojan Miovski 72, Isnik Alimi 85.
Feroe – Letonia 1-1
Au marcat: Hanus Sorensen 40, respectiv Dario Sits 69.
Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Macedonia de Nord 4 3 1 0 8-1 10
2 Armenia 4 1 1 2 6-7 4
3 Letonia 4 1 1 2 3-8 4
4 Feroe 4 0 3 1 4-5 3
Liga D
Grupa 1
Liechtenstein – Gibraltar 0-0
Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Gibraltar 3 1 2 0 3-2 5
2 San Marino 2 1 0 1 1-1 3
3 Liechtenstein 3 0 2 1 2-3 2
Grupa a 2-a
Malta – Moldova 1-0
A marcat: Teddy Teuma 87 – penalty.
Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Moldova 3 2 0 1 4-1 6
2 Malta 3 2 0 1 2-2 6
3 Andorra 2 0 0 2 0-3 0