Vasile Varga: ”Nu merg la București să dorm în parlament sau să fac declarații politice la «matineul» de marți dimineața, doar pentru a avea punctaj!”

 

30 de propuneri legislative, dintre care trei promulgate deja ca lege și alte câteva zeci altele aflate în diferite stadii de dezbatere, peste 100 de luări de cuvânt în plen, întrebări și interpelări, 15 declarații politice și initiator a patru moțiuni. Acesta este, pe scurt, rezumat al activității deputatului PNL Vasile Varga, cel care îi reprezintă pe brăileni în Camera Deputaților, în numai doi ani de mandat.  O activitate la care se adaugă sute de modificări legislative, dezbătute săptămână de săptămână în Comisia Juridică, de Disciplină și Imunități din Camera Deputaților, al cărei vicepreședinte este, cea mai solicitată comisie a Parlamentului României.

 

”Eu cred că cifrele pot vorbi despre faptul că, așa cum am spus încă de la primul meu mandat, nu merg la București să dorm în parlament sau să fac declarații politice la «matineul» de marți dimineața, doar pentru a avea punctaj. Soarta brăilenilor care mi-au acordat votul lor rămâne în continuare preocuparea mea. Mă întâlnesc cu locuitorii Brăilei, stau cu ei de vorbă și în cadrul audiențelor desfășurate la biroul meu parlamentar, dar și în obișnuitele întâlniri din cartiere. Aflu de la ei tot felul de probleme, iar pe cele care țin de activitatea de parlamentar încerc să le impun pe agenda de la București, în Camera Deputaților. Dicuțiile cu specialiști în diferite domenii au stat la baza altor demersuri legislative, unele tranformate deja în legi care se aplică și de care beneficiază toată lumea”, precizează deputatul Vasile Varga.

 

Modificarea Codului Rutier, în urma cumplitului accident de pe șoseaua Rm Sărat

 

La finalul anului 2018, președintele României a promulgat legea inițiată de deputatul liberal Vasile Varga, care a fost impresionat de tragismul accidentului produs în luna aprilie 2016, la Brăila. Cinci oameni nevinovați au fost spulberați într-o stație de autobuz de un șofer care suferea de o afecțiune psihică.

Pentru ca astfel de drame să nu mai fie posibile, am inițiat modificarea Codului Rutier. Drama putea fi evitată dacă medicul ar fi anunțat poliția că șoferul are epilepsie, o boală pentru care permisul de conducere se suspendă. Una dintre modificări constă în faptul că examinarea medicală în vederea obținerii permisului de conducere se va face doar în unități de asistență medicală autorizate din fiecare județ, iar lista acestor unități medicale va fi stabilită prin ordin al Ministrului Sănătății și va fi publicată în Monitorul Oficial și pe pagina de internet a Ministerului Sănătății. În plus, examinarea medicală și psihologică a unui conducător auto se va face nu doar la obținerea sau prelungirea valabilității carnetului de conducere, ci ori de câte ori un medic de familie sau un medic specialist are suspiciuni că pacientul său are o boală care îi poate afecta capacitatea de a conduce. Orice medic poate recomanda un consult de specialitate într-o unitate medicală autorizată”, explică deputatul Varga.

Pacientul are obligația de a se prezenta la consult, în maximum trei zile, iar medicul specialist trebuie să anunțe poliția rutieră și medicul care a făcut trimiterea, când constată că posesorul permisului de conducere este inapt să conducă. Poliția rutieră va retrage imediat permisul de conducere al persoanei respective. Medicului care a avut bănuielile inițiale privind starea de sănătate precară a pacientului îi revine  și lui obligația ca, în cazul în care, în termen de 30 de zile, nu primește niciun răspuns de la unitatea medicală autorizată, să anunțe poliția rutieră și să comunice numele pacientului și faptul că acesta a fost trimis la specialist. Legea, care a intrat în vigoare de la începutul acestui an, elimină substanțial riscul ca o persoană suferindă și care poate produce tragedii în trafic să mai poată conduce.

.

 

Taxa pe apa de ploaie, eliminate din facturi în urma unei modificări initiate de deputatul Varga

 

Consiliile locale din întreaga țară pot scoate taxa pe apa de ploaie din facturile consumatorilor casnici, după ce a fost saprobată inițiativa deputatului Vasile Varga de modificare și completare a articolului 36 a Legii 241 din 2006, privind Serviciul de alimentare cu apă si de canalizare.

Taxa era plătită de consumatorii casnici, indiferent dacă plouă, ninge sau este secetă. Consider că s-au făcut foarte mari abuzuri în calculul acestei taxe, că brăilenii au plătit niște facturi neconforme, că apa meteorică nu este cuantificată strict, că s-au folosit niște indicatori arbitrari. Nimeni nu știe exact câtă apă de ploaie se scurge de pe un bloc sau de pe o casă, ceea ce înseamnă că baza de impunere este ilegală. Apa de ploaie se scurge în rețelele care aparțin localităților, ceea ce demonstrează că serviciul de canalizare și epurare a apelor meteorice este un serviciu distinct, care trebuie plătit doar de către primării și, eventual, de persoane juridice, agenți economici”, a explicat deputatul Vasile Varga, care a propus ca apa de ploaie să fie facturată exclusiv autorităților publice locale și instituțiilor publice.

Parlamentarii au decis prin vot că ”autoritățile pot adopta hotărâri pentru scutirea populației de la plata colectării, transportului, epurării și evacuării apelor pluviale”. Legea vine să rezolve o problem existentă la nivelul întregii țări, iar primarii care până acum invocau absența cadrului legislativ pentru eliminarea taxei pe apa de ploaie nu mai au acum nicio scuză dacă vor continua să împovăreze populația cu acest bir.

 

Ministrul Transporturilor, interpelat privind starea podului peste Dunăre

 

Podul peste Dunăre este un obiectiv de investiții extrem de important pentru dezvoltarea orașului și județului Brăila, dar și a întregii Regiuni Sud-Est. Când am constatat că Ministerul Transporturilor lucrează într-un ritm foarte lent și că nimic nu este limpede, l-am interpelat pe ministrul Transporturilor și m-a interesat în primul rând dacă asocierea care a câștigat licitația va finaliza proiectarea podului, în termenul convenit, martie 2019. Am vrut să aflu și care este situația finanțării acestui obiectiv, dacă a fost depusă la Bruxelles cererea de finanțare, dacă Guvernul României asigură co-finanțarea investiției, prin alocarea, în bugetul aferent anului 2019, a sumelor de care este nevoie. Aș vrea să mă asigur că, în condițiile în care proiectarea ar urma să fie gata în martie 2019, organizarea licitației pentru desemnarea constructorului se va face în termen, astfel încât lucrările să demareze imediat și podul să fie gata în 2022”, a precizat deputatul liberal.

 

Medicii specialiști vor putea profesa până la 67 de ani

 

În urma unor solicitări și a discuțiilor purtate la cabinetul parlamentar cu medici de familie și cu medici specialiști din Spitalului Județean Brăila, deputatul Vasile Varga a intervenit pe lângă vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, prof. univ. dr. Florin Stamatian, pentru a susține modificarea Legii privind reforma în sănătate, în vederea prelungirii vârstei de liberă practică. Cum demersurile au fost aprobate, medicii indiferent de specializarea lor, vor putea profesa, la cerere, până la 67 de ani, cu condiția să depună o solicitare la unitatea medicală unde profesează. Decizia vine pe fondul crizei tot mai acute de medici și avanatajează în special comunitățile mai mici, unde s-a ajuns în situația ca spitalele să aibă secții închise din lipsă de specialiști.

 

Primăriile vor putea vinde terenurile concesionate către proprietarii de clădiri

 

Concesionarea terenurilor ce aparțin domeniului privat al localităților se va putea realiza direct către proprietarii de construcții existente pe acestea, în baza unor regulamente stabilite la nivelul consiliilor locale și care vor permite inclusiv vânzarea directă a terenurilor concesionate, către proprietarii de construcţii definitive şi autorizate. Toate aceste prevederi vin ca urmare a modificărilor aduse la Legea Administrației Publice locale nr. 215/2001, inițiate de deputatul liberal Vasile Varga. În plus, parlamentarul brăilean a propus ca toate bunurile unităţilor administrativ-teritoriale să fie inventariate anual, iar primarii și președinții consiliilor județene să prezinte consilierilor rapoarte despre cum au fost acestea gestionate.

 

Situația separatorului de sensuri de la Vărsătura, în atenția ministrului transporturilor

 

Deputatul Vasile Varga l-a interpelat pe ministrul transporturilor după ce a aflat că separatorul de sensuri de la Vărsătura, comuna Chiscani, are multe efecte negative și a stârnit nemulțumirea localnicilor. Oamenii au constatat că, pentru a ajunge la școală, copiii trebuie să parcurgă distanțe de trei-patru kilometri, că trecerile de pietoni sunt amplasate eronat sau că accesul agricultorilor către terenurile lor este îngreunat,. Deputatul brăilean i-a explicat ministrului inclusiv faptul că agenții economici cu puncte de lucru în Vărsătura, prin ocolul pe care sunt nevoiți să îl facă în urma amplasării separatorului, ajung să parcurgă zilnic 50-60 de kilometric suplimentar, că benzile de trafic s-au îngustat, că traversarea străzii a devenit un adevărat pericol și i-a solicitat ministrului să ia rapid măsuri pentru a se intra în normalitate.

 

Demersuri legislative în mai toate domeniile de activitate

 

Deputatul Vasile Varga s-a implicat în modificarea sau inițierea unor legi, care ating mai toate domeniile societății. Sunt promulgate sau în diferite stadii ale procesului legislative, prevederi ce vizează:

 

  • Majorarea, anual, a alocației de stat pentru copii, cu 100% din rata medie a inflației;
  • Declararea Institutului Național pentru Microbiologie și Imunologie ”Cantacuzino” de importanță strategică pentru siguranța epidemiologică a României, iar activitatea sa, de interes național;
  • Construcția Autostrăzii ”Unirii” Ungheni-Iași-Târgu Mureș;
  • Posibilitatea ca femeile să poată opta, la cerere, pentru creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani;
  • Finanțarea, începând din anul 2019, a Programului ”Tineri în parlament”, prin care fiecare deputat să poată facilita vizita la Camera Deputaților a 38 de elevi sau studenți;
  • Modificarea Legii 7 privind cadastrul și înscrierea terenurilor și construcțiilor în cartea funciară, fără ca cetățenii să mai întâlnească atâtea obstacole ca cele de astăzi;
  • Reglementarea dreptului de vot electronic și a votului prin corespondență, pentru alegerile europarlamentare, prezidențiale și parlamentare.

 

Ca jurist de meserie, deputatul Vasile Varga este de părere că, din păcate, România este acum condusă de mai mulți lideri cu probleme penale, care încearcă să masacreze legile, în special legile Justiției, în speranța că acestea vor putea fi întoarse în favoarea lor, fapt ce a stârnit indignarea românilor, dar și a instituțiilor europene.

Legislația trebuie pusă în acord cu cea europeană, cu recomandările Curții Europene a Drepturilor Omului, dar, sub această umbrelă, se încearcă modificarea ilogică a unor legi. Trebuie stopată orice tentativă ca legea să fie folosită doar în favoarea unora, care să nu mai dea socoteală pentru faptele lor. Oamenii care au probleme cu legea trebuie să stea departe de funcțiile publice”, consideră parlamentarul liberal.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.