Biroul Electoral Județean Dâmbovița a decis să interzică distribuirea unor materiale electorale. Materialele respective încalcă legislația electorală ,spun magistrații din BEJ Dâmbovița, pentru că în cuprinsul acestora era inclus un material ce imita buletinul electoral de la alegerile prezidențiale, dar ordinea din buletinul real, aprobat de BEC, nu corespunde, creându-se confuzie. Cei de la PRO România sunt acuzați că au încălcat astfel legislația electorală.
Foto- Materiale ce nu respectă legislația electorală (decizie BEJ Dâmbovița)
Concret, se pare că este vorba de un pliant, realizat într-un tiraj de 3.600.000 exemplare, de către cei de la Pro România. (vezi foto).
Cei de la BEJ Dâmbovița au decis că „materialul prezentat (pliantul) prin informațiile pe care le conține pe ultima pagină, pare să simuleze o pagină a buletinului de vot, care conține primii 10 candidați la alegerile pentru Președintele României din anul 2019 și care induce în eroare electoratul, întrucât ordinea înscrisă pe aceasta este diferită de cea stabilită de Biroul Electoral Central.”
În consecință a fost luată măsura interzicerii și distribuirii pliantelor care fac obiectul plângerii.
Se precizează într-o decizie (DECIZIE nr.22/D/05.11.2019) a BEJ Dâmbovița.
Materialele respective au fost distribuite doar începând din această săptămână ( ultima de dinaintea alegerilor prezidențiale din 10 noiembrie).