Profesor amenințat de un elev în timpul orei

Astăzi, în jurul orei 12.00, polițiștii brăileni au fost sesizați de către un profesor de la un liceu din Brăila, cu privire la faptul că în timpul orelor de curs a fost amenințat de către un minor în vârstă de 15 ani din municipiu. 

Profesorii nu mai sunt în siguranță în școlile și liceele brăilene. Un profesor de religie de la un liceu brăilean a anunțat astăzi poliția după ce a fost amenințat de un elev în timpul orei. Elevul este unul dintre cei pe care Poliția Locală i-a prezentat zilele trecute ca fiind cei care amenință elevi de la Colegiul Murgoci.

Potrivit unor surse elevul care l-a amenințat pe profesor provide dintr-o familie dezorganizată și trăiește în condiții aproape inumane împreună cu frații săi, mama și concubinul mamei. Este cunoscut de colegii de liceu ca fiind o persoană agresivă. 

Polițiștii brăileni au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de amenințare. În cauză se vor continua cercetările pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs incidentul. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.