Inspectoratul General pentru Imigrări a demarat, începând de ieri, 4 mai a.c., procedura privind ocuparea a 9 posturi vacante de personal contractual, prin încadrare fără concurs, pentru o perioadă determinată de 6 luni. Viitorii angajați vor fi selectați prin interviu și își vor desfășura activitatea în cadrul aparatului central și la nivelul structurilor teritoriale în domeniu administrativ.
În contextul eforturilor întreprinse de autoritățile publice pentru limitarea răspândirii noului coronavirus (COVID-19), Inspectoratul General pentru Imigrări demarează procedurile necesare pentru ocuparea unor posturi vacante, în conformitate cu prevederile Decretului 195, din 16 martie 2020, privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României.
Angajările se vor face prin încadrare fără concurs, pe o perioadă determinată de 6 luni, iar persoanele selectate, care îndeplinesc cumulativ condițiile generale și cerințele de ocupare prevăzute în fișa postului, vor susține un interviu în fața unei comisii desemnate.
Pot fi ocupate 9 funcții de personal contractual, dintre care 3 îngrijitori întreținere clădiri, 1 ospătar, 1 electrician de întreținere și reparații, 2 instalatori și 2 fochiști, distribuite structurilor din municipiul București și județele Ilfov, Arad, Maramureș,Timiș și Suceava.
Pentru înscrierea la procesul de selecție, candidații vor depune documentele, exclusiv în format electronic, pe adresa de e-mail [email protected], în perioada prevăzută în anunț.
Informații privind anunțurile de încadrare pot fi accesate pe site-ul oficial al Inspectoratului General pentru Imigrări la adresa http//.igi.mai.gov.ro, secțiunea “Carieră”.
Detalii suplimentare privind modalitatea de înscriere, graficul de participare, precum și alte date importante pentru desfășurarea în bune condiții a selecției candidaților pot fi obținute de la structura de resurse umane a Inspectoratului General pentru Imigrări, de luni până vineri, între orele 08:00-16:00, la numărul de telefon 021/4107513 și interiorul corespunzător.